Scrisoare deschisă a asociațiilor din turism către premierul Ciolacu: Avem nevoie să menținem România curată!

Șase asociații naționale și alte zece regionale din domeniul turismului solicită Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă, măsuri concrete pentru readucerea României într-o stare de curățenie.  

Reprezentanții asociațiilor reamintesc, într-un comunicat, că turismul românesc își construiește un brand: Grădina Carpaților. „Dar locurile străbătute de turiștii noștri, români sau străini, devin din ce în ce mai poluate cu deșeuri. Ce carte de vizită are o țară în care uitându-ne pe fereastră din trenul de legătură între Aeroportul Internațional Otopeni și București, capitala României, vedem câmpuri pline de deșeuri? La marginea oricărei parcări publice, pe marginea unui drum național din România, vedem mormanele de deșeuri aruncate. Orice râu din țară, după ce străbate câteva localități devine plin de deșeuri. La marginea localităților din România, din București până în satele de munte, găsim locuri în care se aruncă necontrolat gunoaie”, se arată în comunicat.

Inițiativa organizațiilor din turism este dublată de sprijinul celor 3000 de semnatari ai petiției #faragunoaie, care cer Guvernului României respectarea dreptului la un mediu sănătos prin respectarea art. 35 din Constituția României.

Turismul românesc poate performa doar dacă susținem prin acțiuni concrete imaginea de țară curată! Grădina Carpaților nu poate să continue să fie urâțită de gunoaie!”, declară Călin Ile, președintele de onoare al FIHR, unul dintre inițiatorii scrisorii deschise.

De asemenea, Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, susținător al demersului declară că „România este condamnată în a găsi soluții la problema gunoaielor deoarece avem Grădina Carpaților ca brand de țară și ecoturismul ca element de unicitate”.

Imaginea de ecoturism a țării este profund afectată de deșeurile aruncate în natură, ceea ce subminează demersurile noastre de 20 ani de dezvoltare și promovare a ecoturismului sub brandul Descoperă Eco-România”, susține Andrei Blumer, președintele AER, principalul inițiator al inițiativei la nivel național.

Din nevoia de a identifica soluții viabile la problemele semnalate, organizațiile naționale semnatare ale scrisorii deschise și-au asumat un angajament de a susține un demers național de identificare și promovare a măsurilor de sustenabilitate în turism, cât și agrearea unor scheme de evaluare a sustenabilității, având ca termen finele anului 2024.

Demersul vine ca urmare a conferinței Grădina Carpaților: de la branding de țară, la nevoia de sustenabilitate a destinațiilor, organizată joi, la București, de către Asociația de Ecoturism din România (AER) și Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), în prezența a peste 100 de participanți.

Citește și: Majoritatea românilor așteaptă implementarea SGR și vor să se asigure că deșeurile colectate sunt reciclate

spot_img

Ultimele știri