RWEA: Rațiunile invocate de președinte în sesizarea sa sunt corecte

Motivele invocate de președintele Traian Băsescu în sesizarea făcută Curții Constituționale, cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea OUG 57/2013, sunt corecte, a declarat, pentru Green Report, Ionel David, președintele Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA).

Rațiunile invocate de președinte în sesizarea sa sunt corecte. Între România și Comisia Europeană nu a existat un dialog real în această privință”, a spus Ionel David.

Președintele RWEA a precizat că prin amânarea promulgării Legii “continuăm să trăim în zodia ordonaței 57/2013”

Dacă lege va fi declarată neconstituțională atunci va fi o premieră ca o lege sa fie respinsă pe baza criteriilor Tratatului de la Lisabona”, a mai spus David.

Președintele Băsescu consideră că nerespectarea procedurii de notificare a Comisiei Europene ar putea duce la declanșarea procedurii de infringement.

Potrivit Articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene  <<Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele>>. Guvernul României a emis această ordonanță de urgență în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanța Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat”, se arată în textul sesizării.

Curtea Constituțională va lua în discuție sesizarea pe 19 martie

Curtea Constituțională va discuta sesizarea primită pe data de 19 martie”, au declarat, pentru Green Report, reprezentantii CC.

Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x nr. 227/2013, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, în data de 17 decembrie 2013 și transmisă spre promulgare președintelui României în data de 19 decembrie 2013.

În data de 10 ianuarie 2014, Traian Băsescu a solicitat reexaminarea legii. Cererea de reexaminare a fost respinsă, atât de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cât și de Camera Deputaților, care, în calitate de cameră decizională, a adoptat legea în forma inițială în data de 11 februarie 2014, iar, în data de 19 februarie 2014, a transmis-o spre promulgare.

1 certificat pentru fotovoltaice, 0,5 pentru eoliene si 1,3 pentru microhidrocentrale

Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent.

În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puține subvenții. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvențiile de până acum, respectiv trei certificate din șase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 și 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din anul 2018.

De asemenea, microhidrocentralele primesc și ele cu 0,7% mai puține certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.

Din moment ce Legea nu a fost promulgată, efectele ordonanței se cumulează cu cele ale HG din decembrie, iar proiectele fotovoltaice mai primesc acum un singur certificat, cele eoliene – doar 0,5 certificate, iar microhidrocentralele – doar 1,3 certificate verzi.

spot_img

Ultimele știri