Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Romanii indoapa ghenele cu mancare

Romania pare sa nu cunoasca criza alimentara, desi, potrivit ultimelor statistici, este vicecampioana Europei la saracie.



1,85 milioane tone
de hrana, anual, la gunoi

Anual, 1 roman arunca la cosul de gunoi 97,5 kilograme de mancare proaspata, iar, la nivel national, tot intr-un an, cantitatea de hrana proaspata care ajunge pe ghena se ridica la 1,85 milioane de tone.

Asta, in conditiile in care 40% din romani traiesc sub pragul saraciei, cu 123 de euro pe luna.

Cu 79 de milioane de saraci,
UE risipeste 50% din alimente

Nici ceilalti europeni nu prea se-nghesuie sa puna punct risipei alimentare, peste 50% din totalul de alimente prosapete, comercializate in Uniunea Europeana fiind transformate in deseuri, in conditiile in care 79 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene (UE) sunt saraci, 16 milioane fiind dependenti de ajutoarele umanitare.

In acest context, Parlamentul European a adoptat la inceputul acestui an o rezolutie prin care cere luarea unor masuri urgente pentru a injumatati risipa de alimente pana in 2025. Potrivit Comisiei Europene, daca nu vor fi luate masuri in acest sens, risipa de alimente ar putea sa creasca cu 40% pana in 2020.

Campanie nationala,
impotriva irosirii hranei

In intentia de a pune in practica indicatiile venite de la UE, guvernantii romani au intiat o campanie antirisipa, denumita “o9atitudine! Stop risipei de alimente!”, al carei deziderat general il reprezinta, potrivit lui Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, “alinierea Romaniei la standardele UE, intentia fiind ca fiecare cetatean sa aiba acces la o informare corecta cu privire la reducerea risipei de alimente”.

“Am pornit aceasta campanie, deocamdata alaturi de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (ANPCPPS). Insa, vom apela si la ajutorul Ministerului Educatiei, al Ministerului de Interne sau al societatii civile pentru informarea corecta a consumatorului roman. Romanii trebuie sa invete sa cumpere alimente doar atat cat au nevoie, mai ales ca studiile UE estimeaza ca gospodariile sunt responsabile pentru 42% din cantitatea totala de deseuri din produse alimentare”, a declarat, pentru Green Report, Daniel Botanoiu.

Campania se va finaliza prin punerea in dezbatere publica a concluziilor si feedback-urile primite, alaturi de practicile europene in domeniu.

2014, “Anul european
impotriva risipei de produse alimentare”

Pentru a promova ideea aplicarii principiului durabilitatii in domeniul resurselor de hrana, deputatii europeni vor ca 2014 sa fie „Anul european impotriva risipei de produse alimentare”, iar Romania este a 7-a tara din UE care a inceput aceasta campanie, a mai spus Botanoiu.

Potrivit UE, producatorii de produse alimentare sunt responsabili pentru 39%, retailerii pentru 5%, iar sectorul de catering pentru 14% din total. Statisticile spun ca 15% din alimentele aruncate nici macar nu au fost scoase din ambalaj, iar prognoza pentru 2020 arata ca, in UE, cantitatea de alimente aruncate la gunoi va ajunge la 126 de milioane de tone.
 

"Risipa de alimente se realizeaza pe lantul alimentar, sub forma de materii prime proaspete, cat si ulterior si ingroasa cantitatile de deseuri pe care le aruncam. La restaurant, de exemplu, cand se vad in fata meniului, romanii comanda mai mult decat pot manca, iar, la cumparaturi, mai ales de sarbatori, plecam cu cosurile pline, chiar daca nu avem nevoie de tot ce punem in ele”, a subliniat Botanoiu.

Francezii au trecut la fapte

In Franta, guvernantii au gasit deja solutii concrete impotriva risipei. Noi asteaptam insa, “punerea in dezbatere publica a concluziilor si feedback-urile primate, alaturi de practicile europene in domeniu”.

“Deocamdata nu putem da solutii. Asteptam rezultatele acestei campanii de informare. Probabil va trebui sa gestionam mai bine deseurile si sa le gasim o intrebuintarea cum ar fi transformarea lor in biomasa”, a mai spus Botanoiu.

Francezii insa, care arunca anual 20 de kilograme de hrana proaspata la gunoi, dintre care 7 kilograme de alimente sunt ambalate, la gunoi, au deja solutii.

“Acest comportament presupune o paguba anuala de 400 de euro pentru fiecare francez in parte. Pentru a ameliora lucrurile trebuie sa mobilizam toti actorii lantului alimentar de la raft pana in farfurie”, a spus Guillaume Garot, ministrul delegat pentru Sectorul agroalimentar francez.

Fabricuta pentru gem
din fructe ramase pe stoc

Doua femei din Gironde, departament aflat in sud-estul Frantei, au deja o fabricuta in care fac dulceata din fructele care raman nevandute in piete sau sunt aruncate de bancile de alimente.

“Prin aceasta initiativa se recupereaza fructele ce altfel ar fi ajuns la gunoi. Din 1.210 tone recuperate de banca alimentara din regiunea Bordeaux, de exemplu, 200 de tone sunt aruncate, deoarece sunt socotite a nu mai fi bune pentru consumul imediat”, a spus Alain Seuge, presedintele Federatiei franceze a bancilor de alimente.
 
O alta metoda prin care francezii vor sa puna capat risipei ar mai fi organizarea unor colecte a alimentelor care prisosesc direct de la cetateni. In plus, francezii s-au mai gandit ca ar putea trimite camionete in piete in care vanzatorii ambulanti ar putea sa incarce fructele sau legumele pe care, in mod normal, le-ar fi aruncat la gunoi.

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Ultimele știri