Refugiu alpin, autosuficient energetic, alimentat cu electricitate ”verde”

Proiectul este unic în lume atât datorită amplasării sale, la 3.825 de metri, fiind ultimul refugiu înainte de a ajunge pe Mont Blanc, cât și datorită tehnologiei utilizate.

Schneider Electric a implementat soluții inovatoare de management al energiei în Refuge du Goûter, refugiul alpin aflat la cea mai mare înălțime, în Franța, se arată într-un comunicat al companiei specializate, la nivel global, în managementul energiei. Construcția este autosuficientă energetic, beneficiind de surse de energie variate, asigurate de panouri solare, un generator de biomasă și acumulatori.

Ținând cont de condițiile extreme în care a fost dezvoltat – vânt violent, temperaturi extrem de scăzute, o locație izolată – acest proiect a reprezentat o adevărată provocare umană și tehnică. Specialiștii Schneider Electric și-au valorificat tot know-how-ul și întreaga lor experiență pentru a furniza soluții fiabile și consistente. Acest angajament al nostru este aliniat programului Fundației Schneider Electric de promovare a dezvoltării sustenabile, pentru care Refuge du Goûter constituie un proiect emblematic”, a declarat Luc Rémont, președinte Schneider Electric Franța.

Refugiul, certificat cu Înalta Calitate a Mediului, este o clădire de patru etaje cu o structură de lemn îmbrăcată în oțel inoxidabil, care poate adăposti până la 120 de persoane. Acest proiect excepțional, datorită locației, altitudinii și naturii construcției a necesitat un nivel înalt de dedicare din partea tuturor partenerilor pentru a crea o clădire fiabilă, eficientă din punct de vedere energetic și cu impact redus asupra mediului.

Schneider Electric și-a provocat echipele de specialiști să furnizeze soluții personalizate, adaptate condițiilor extreme în care a fost dezvoltat acest proiect. Soluțiile tehnice implementate asigură transformarea, distribuția și managementul energiei electrice și termice, garantându-le celor care caută adăpost în acest refugiu o atmosferă de confort și siguranță. Datorită sistemului de control centralizat, operatorul poate superviza instalațiile și monitoriza producția și consumul de energie în timp real, atât local, cât și de la distanță”, potrivit reprezentanților companiei.

Inaugurarea refugiului a avut loc în cadrul unei ceremonii la care a participat, pe lângă alți invitați speciali, și ministrul francez al mediului, Ségolène Royal.

spot_img

Ultimele știri