Cea mai nordică aşezare permanentă din lume, situată la mai puţin de 900 de kilometri de Polul Nord, a înregistrat duminică 21 de grade Celsius, deși maximele din această perioadă ar trebui să fie 6,1 grade.
Alert este o bază militară permanentă stabilită pe paralela 82, care serveşte în special ca punct de interceptare a comunicaţiilor ruse, iar din 1950, aici se află şi o staţiune meteorologică. Duminică, serviciul meteorologic canadian a înregistrat un „record absolut de căldură”.
„Este fără precedent din punct de vedere statistic, este unul dintre sutele şi sutele de recorduri doborâte de încălzirea globală”, a precizat Armel Castellan, meteorolog în cadrul Ministerului canadian al Mediului, pentru AFP, citat de Yahoo News.
În noaptea de duminică, termometrul a coborât de la 21 de grade – pe timpul zilei, la 15. Luni au fost 20 de grade, iar marți – 17,6. Media zilnică pentru luna iulie este de 3,4 grade la Alert, iar media temperaturilor maxime este de 6,1 grade Celsius.
„Nu este exagerat să o denumim un val de căldură arctică”, a spus la rândul său David Phillips, climatolog principal în cadrul Ministerului canadian al Mediului, precizând că este vorba „de recorduri înregistrate în fiecare dintre aceste zile”.
„Avem temperaturi mult mai ridicate decât de obicei de o săptămână şi jumătate”, a spus Castellan.
Precedentul record – 20 de grade Celsius – a fost consemnat în data de 8 iulie 1956, însă începând din 2012, temperaturi cuprinse între 19 şi 20 de grade au fost înregistrate în mai multe zile la această staţiune situată pe ţărmul Oceanului Arctic.
Potrivit lui Castellan, actualul val de căldură este rezultatul unui vârf de presiune ridicată deasupra Groenlandei, care este destul de atipică şi accentuată de vânturile din sud.
David Phillips a amintit că în nordul Canadei s-a înregistrat a doua sau a treia cea mai blândă primăvară din ultimii 72 de ani, în anumite regiuni.
„Potrivit modelelor noastre climatice, va continua şi în iulie, august, până la începutul lui septembrie”, a adăugat acesta.
Regiunea arctică se încălzeşte de trei ori mai rapid decât alte zone de pe glob, a reamintit Castellan, nevoia de a reduce emisiile de carbon devenind acută.