Deși în atenția oamenilor ajung, prin mass media, numai dezastrele climatice mari, în fiecare săptămână are loc, la nivel mondial, câte un eveniment de acest gen, atrage atenția ONU. Specialiștii spun că trebuie luate măsuri urgent.
Numai în ultima săptămână, un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a lovit Indonezia, ploile musonice din Asia de Sud au provocat inundații și alunecări de teren care s-au soldat cu moartea a 180 de persoane, un incendiu de vegetație a devastat 2.500 de hectare din rezervația biosferei Sian Ka’an din Mexic, în timp ce 22 de persoane au decedat în urma viituri din Kashmir, Pakistan.
Frecvența unor astfel de evenimente din ultima vreme este deja îngrijorătoare, însă ONU avertizează că nu toate ajung în atenția publicului larg.
Un număr mare de evenimente cu impact redus, dar care cauzează decese, strămutări de populaţii şi suferinţă au loc mult mai des – unul pe săptămână – decât au fost prezise, potrivit lui Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului-general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre, pentru The Guardian.
„Nu este vorba despre viitor, ci despre prezent. Asta înseamnă că adaptarea la criza climatică nu mai poate fi privită ca o problemă pe termen lung, ci una care necesită investiții acum. Oamenii trebuie să vorbească mai mult despre adaptare și reziliență”, a declarat aceasta.
Estimările arată că aceste dezastre climatice costă 520 miliarde de dolari pe an, în timp ce costul adiţional al construcţiei de infrastructură care să fie rezistentă la efectele încălzirii globale accelerate reprezintă doar 3% din această sumă sau 2.7 trilioane de dolari în cursul următorilor 20 de ani.
„Sumele pentru măsurile de prevenire ale acestor dezastre nu sunt foarte mari (n.r. – faţă de costul efectiv cauzat de distrugeri), în contextul cheltuielilor din infrastructură. Rezistenţa (n.r. – la dezastre climatice) trebuie să devină un bun – standardele trebuie normalizate pentru locuinţe, drumuri, reţele feroviare, fabrici, reţelele de furnizare de energie şi apă. Acestea trebuie să devină mai puţin vulnerabile la efectele provocate de inundaţii, secetă, furtuni şi vreme extremă”, a mai spus Mizutori.
Până acum, cea mai multă muncă în legătură cu criza climatică a fost în sensul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Problema adaptării la efectele acesteia a ocupat mereu locul doi, în primul rând pentru că activiștii și oamenii de știință au fost îngrijorați mult timp că oamenii vor înțelege, în mod greșit, că nu trebuie să reducem emisiile, ci să ne adaptăm, dar și pentru că reducerea emisiilor a putut fi măsurată concret, spre deosebire de creșterea rezilienței.
„Vorbim despre urgențe climatice și criză climatică, dar dacă nu putem să confruntăm această chestiune (a adaptării la efecte), nu vom supraviețui. Trebuie să ne uităm la riscurile pe care le au lipsa investițiilor în reziliență”, a mai spus ea.
Multe dintre efectele dezastrelor ar fi putut fi prevenite dacă oamenii ar fi fost avertizați din timp de vremea severă, dacă ar fi avut o infrastructură mai bună în fața inundațiilor sau acces la apă, în cazul secetei și dacă guvernele ar fi avut o idee mai clară despre ce zone sunt vulnerabile. Nu e vorba, a mai spus aceasta, numai de țările sărace sau în curs de dezvoltare, ci și țările bogate întâmpină provocări în a-și adapta infrastructura și de a găsi modalități de a proteja oamenii.
„Soluţiile naturale” precum crearea culturilor de mangrove, de mlaştini sau de păduri ar trebui să fie o altă prioritate, mai spune Mizutori. O altă problemă-cheie este felul în care pot fi protejaţi oamenii care locuiesc în aşezări informale, precum cartierele defavorizate care sunt mult mai vulnerabile. Cele mai vulnerabile segmente de populaţie sunt oamenii săraci, femei, copii şi bătrâni deopotrivă, dar şi oamenii invalizi sau refugiaţi.
