Oamenii se întreabă adesea ce se întâmplă cu adevărat cu plasticul pus la reciclat. Din păcate, nu contează unde pui plasticul pentru colectare – la marginea drumului, la centrul local de reciclare sau într-un coș municipal – majoritatea obiectelor din plastic colectate ca „reciclabile” nu sunt, de fapt, reciclate. Surprinzător, plasticul nu este conceput pentru a fi reciclat. Când pui plasticul folosit într-un coș de reciclare (sau în gunoi), acesta ajunge pe mâna industriei globale de deșeuri. Iată cum funcționează reciclarea deșeurilor.
Procesul de reciclare
Ai sortat corect deșeurile și ai scos pubela de reciclare la marginea trotuarului. Ce se întâmplă după aceea?
După ce pubela este ridicată de camionul de reciclare, aceasta este dusă la un centru de sortare
Sortarea
Deșeurile reciclabile sunt puse pe o bandă transportoare și sortate pe categorii: hârtie, carton, plastic, oțel, aluminiu și sticlă.
Este un proces complex care implică atât muncă manuală – oameni care sortează articolele pe banda rulantă – cât și mașini automate de sortare de înaltă tehnologie.
Presortare manuală
Înainte ca deșeurile să ajungă la mașinile automate, muncitorii aleg manual obiectele care nu sunt reciclabile. Totuși, nu pot elimina toate articolele neconforme de pe banda rapidă. Aceste articole se numesc „contaminanți” și includ: plastic moale, deșeuri puse în pungi de plastic, haine etc.
Contaminanții pot bloca mașinile de sortare și pot reprezenta un pericol pentru angajați. Mai mult, ei compromit calitatea materialelor reciclate, de exemplu: câteva pungi de plastic amestecate cu hârtia pot face ca întreaga balot de hârtie să nu mai fie utilizabil pentru fabricarea de hârtie de calitate.
Sortarea automată
Mașini specializate sortează materialele. Magneți puternici atrag cutiile de oțel, iar scanere optice separă hârtia de plastic.
La finalul procesului, hârtia, cartonul, plasticul, oțelul și aluminiul sunt sortate în grupe și presate în baloți – mari cuburi compacte, ușor de transportat.
Sticla este singurul material care nu este balotat. Este depozitată în silozuri și trimisă la o instalație specializată unde este sortată pe culori – deoarece sticla reciclată își păstrează culoarea inițială. O sticlă verde va rămâne mereu verde.
Procesarea
Materialele sortate sunt trimise către unități de procesare pentru a fi pregătite să devină produse noi.
De exemplu, un procesator de plastic dur va mărunți plasticul, îl va spăla și îl va sorta pe culori. Apoi fulgii rezultați sunt vânduți fabricilor care produc recipiente și ambalaje noi.
Hârtia și cartonul sunt deseori procesate în aceeași fabrică. Baloturile sunt transformate într-o pastă cu apă, din care se elimină plasticele și adezivii. Apoi se scot cernelurile, iar pasta este uscată și presată în foi de hârtie noi.
Sticla este spartă și topită pentru a deveni un produs numit „cullet”. Acesta este curățat de impurități, apoi topit din nou și turnat în forme – devenind borcane, sticle sau fibră de sticlă. Sticla nu își pierde calitatea la reciclare, deci poate fi refolosită la nesfârșit.
Aluminiul este procesat într-o unitate numită „topitorie”, unde este mărunțit și trecut sub un magnet pentru a elimina resturile de oțel. Un sistem de aer cald („decoater”) înlătură vopseaua. Apoi aluminiul este topit și turnat în matrițe pentru a forma „lingouri”. Lingourile sunt laminate în foi și transformate în produse noi, precum doze.
CITEȘTE ȘI: Lectia de reciclare
Reciclarea deșeurilor din plastic – Ce se întâmplă, de fapt, cu ele
Când pui plasticul folosit într-un coș de reciclare (sau în gunoi), acesta ajunge pe mâna industriei globale de deșeuri. Comerțul cu deșeuri a crescut considerabil în timp, în pas cu producția de plastic și generarea de deșeuri per capita, însă reciclarea reală a plasticului și a altor deșeuri reprezintă doar o mică parte din această piață.
Transportul plasticului „reciclat” poluează
Plasticul este trimis de la coșul de reciclare cu trenul sau camionul către stații de sortare. Aici, plasticul este deseori sortat pe categorii și presat în baloți (cuburi compacte ușor de transportat). Apoi, este încărcat din nou pentru următoarea etapă a călătoriei sale, pe uscat sau pe mare.
Transportul plasticului – indiferent de mijloc – contribuie la poluarea cu plastic, deoarece acesta poate fi suflat de vânt, rostogolit, luat de păsări sau alte animale. Odată ajuns în mediu, plasticul se fragmentează în microparticule, care pot ajunge în corpul uman prin alimente, apă și aer. În plus, vehiculele și echipamentele implicate în transportul continuu al deșeurilor din plastic generează poluanți periculoși și gaze cu efect de seră.
Plasticul „reciclat” este expediat departe – dar „departe” nu există
Cantități uriașe de plastic etichetat ca „reciclat” sunt trimise din Nordul Global către Sudul Global. Odată ajuns la destinație, acest plastic rareori este reciclat. Cel mai des, este aruncat ilegal sau ars în aer liber, punând în pericol sănătatea comunităților din apropierea acestor gropi de gunoi.
Colectorii informali de deșeuri procesează aproximativ 60% din tot plasticul colectat pentru reciclare la nivel mondial. Aceștia câștigă cel mai puțin din plasticele ieftine și, din cauza expunerii constante la deșeuri, sunt supuși unui risc crescut de cancer, boli infecțioase, afecțiuni respiratorii și alte probleme grave. Cu toate acestea, vocea lor lipsește aproape complet din politicile privind gestionarea deșeurilor.
Plasticul „reciclat” ajunge în gropi de gunoi
O mare parte din plasticul colectat ajunge pur și simplu în gropi de gunoi sau este aruncat ilegal.
Acestea emit metan (gaz cu efect de seră), atrag insecte și animale purtătoare de boli, și poluează solul și apele subterane.
De asemenea, afectează comunitățile prin trafic intens, mirosuri toxice, zgomot și riscuri de incendii.
Plasticul „reciclat” este ars
Tot mai mult plastic este ars în incineratoare, denumite adesea „termocentrale pe deșeuri”. Aceste instalații ard plasticul pentru a produce energie, dar eliberează substanțe toxice și gaze cu efect de seră. Cenușa rezultată, de asemenea toxică, este depozitată în gropi speciale sau folosită în materiale de construcție (ciment, asfalt).
De exemplu, în SUA, 4,4 milioane de oameni trăiesc în apropierea incineratoarelor, 80% dintre acestea fiind amplasate în comunități sărace și de culoare. Poluarea rezultată crește riscul de cancer, boli respiratorii și alte afecțiuni grave.
CITEȘTE ȘI: Lungul drum al textilelor spre reciclare: Cum s-au pregătit autoritățile pentru colectarea obligatorie?
Chiar și atunci când plasticul este reciclat, în realitate el este „downciclat” – adică transformat în produse de calitate inferioară. De exemplu, PET-ul (plasticul nr. 1, folosit la sticle) poate deveni fleece sau mochetă. HDPE (plasticul nr. 2) ajunge în lemn plastic sau mobilier de grădină. Aceste produse nu pot fi reciclate din nou.
Majoritatea materialelor reciclate sunt amestecate cu plastic nou sau aditivi toxici pentru a le reda proprietățile.
Plasticul își pierde calitatea la fiecare reciclare și devine tot mai toxic.
Iar procesul este costisitor – necesită infrastructură, apă, energie și echipamente.
În plus, valoarea economică a plasticului reciclat este foarte scăzută, ceea ce face ca producerea plasticului nou să fie mai profitabilă decât reciclarea.
„Reciclarea chimică” înseamnă de fapt topire sau ardere
Industria plasticului și cea petrochimică promovează așa-numita „reciclare avansată” sau „chimică”, care de fapt presupune topirea sau arderea plasticului cu solvenți toxici pentru a obține combustibili (inclusiv pentru aviație) sau alte substanțe chimice.
Aceste procese generează deșeuri periculoase care sunt depozitate în special în comunități sărace și marginalizate.
Doar o mică parte din aceste substanțe ar putea fi refolosite pentru a crea plastic nou, dar în general, „reciclarea chimică” nu reduce producția de plastic, ci creează noi pericole.
Plasticul nu este conceput să fie reciclat. Majoritatea ajunge în gropi de gunoi, este ars, exportat sau „downciclat”. Soluția reală este reducerea producției și consumului de plastic de unică folosință, nu reciclarea falsă.
