Raport șocant pentru Australia: Animalele și plantele unice, supuse unor riscuri mai mari ca oricând

Flora şi fauna unice din Australia sunt expuse unui risc mai mare decât oricând din cauza incendiilor de vegetaţie, a secetei, activităţilor umane şi încălzirii globale, conform unui raport „şocant” dat publicităţii marţi de Guvern, informează BBC.

Tabloul daunelor descris de raportul ştiinţific este semnificativ. De la începutul secolului XX, temperatura terestră din Australia a crescut cu 1,4 grade Celsius din cauza încălzirii globale, accelerând deteriorarea florei şi faunei.

Ministrul Mediului, Tanya Plibersek, a descris un „document şocant”, care „spune o poveste a crizei şi a declinului mediului înconjurător australian”, a declarat oficialul.

Incendiile de vegetaţie din 2019-2020 au mistuit peste opt milioane de hectare de vegetaţie şi au ucis sau strămutat între unu şi trei miliarde de animale pe teritoriul ţării, potrivit principalelor concluzii ale raportului.

Valurile de căldură la nivelul oceanului au provocat albirea masivă a coralilor din Marea Barieră de Corali în 2016, 2017 şi 2020. De atunci, un raport guvernamental publicat în martie a relevat că reciful a suferit un nou episod masiv de albire.

Milioane de hectare de pădure virgină au fost şi ele distruse începând din 1990.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu peste şapte milioane de hectare de habitat al speciilor aflate pe cale de dispariţie între 2000 şi 2017, se mai arată în raport.

În cinci ani, peste 200 de specii de plante şi animale de importanţă naţională au fost adăugate pe lista speciilor aflate pe cale de dispariţie, conform legislaţiei australiene privind mediul.

Australia a pierdut mai multe specii de mamifere decât orice alt continent„, indică raportul, numărul de noi specii înregistrate ca fiind ameninţate crescând cu 8% în cinci ani.

Oraşele australiene se dezvoltă, de asemenea, într-un ritm rapid, potrivit raportului, ceea ce conduce la intensificarea căldurii, la creşterea poluării şi la înmulţirea deşeurilor urbane, punând în acelaşi timp presiune asupra resurselor de apă şi energie.

Sydney a pierdut peste 70% din vegetaţia sa nativă din cauza dezvoltării„, se afirmă în raport.

Australia are de suferit în mod deosebit din cauza schimbărilor climatice, fiind afectată în mod regulat de secete, incendii de pădure devastatoare, dar şi de inundaţii repetate, din ce în ce mai grave.

Citește și: Studiu: Lumea va avea nevoie de un sistem alimentar mai rezilient din cauza conflictelor și schimbărilor climatice

spot_img

Ultimele știri