Radarul verde: Revista presei de mediu, 29 iulie 2025

Dosarul celor 43.000 de hectare de pădure din Bacău va fi rejudecat, iar Bucureștiul primește noi fonduri pentru termoficare și apă-canal. Hidroelectrica testează stocarea energiei cu baterii, în timp ce inteligența artificială promite reducerea masivă a emisiilor. Prosumatorii se lovesc de taxe mai mari, Praidul rămâne fără turiști, iar pe Dunăre, efemeridele semnalează o vară dezechilibrată.

1. Romsilva a anunțat că Tribunalul Mureș a admis cererea sa de revizuire în dosarul retrocedării pădurilor din județul Bacău. Instanța a desființat decizia prin care fuseseră retrocedate 43.227 hectare de pădure, evaluate la 300 milioane de euro. După două decenii, procesul va fi reluat de la zero, anunță Mediafax.

2. Hidroelectrica vrea să instaleze un sistem cu baterii la Porțile de Fier II, a doua hidrocentrală ca mărime. Proiectul ar permite stocarea energiei și echilibrarea rețelei, într-o unitate cu o putere instalată de 252 MW, scrie Profit.ro.

3. Bucureștiul ar putea reabilita rețelele de apă din patru zone, inclusiv cartierul „Henri Coandă”, conectat la Balta Pipera. Investiția, de peste 46,5 milioane euro, este finanțată printr-un credit rambursabil pe 15 ani. Decizia se discută pe 30 iulie, anunță Buletin de București.

4. Inteligența artificială poate reduce până la 5,4 miliarde tone de emisii anual până în 2035, arată Institutul Grantham. Aplicată eficient în energie, transporturi și alimentație, AI poate compensa propriul consum și accelera tranziția spre emisii zero. Vezi care sunt cele cinci moduri esențiale în care poate ajuta AI-ul în articolul de la Green Report.

5. Comisia Europeană a aprobat încă 126 de milioane lei pentru modernizarea sistemului de termoficare din București, prin fonduri europene. Valoarea totală a contractului ajunge la 1,76 miliarde lei, potrivit primarului general interimar, Stelian Bujduveanu, transmite Economica.net.

6. La două luni după prăbușirea minei, Praidul pare abandonat. Turiștii lipsesc, iar localnicii se simt uitați de stat. Fără sare, fără locuri de muncă și fără vizitatori, atmosfera e apăsătoare. Oamenii se plâng că primesc doar promisiuni, în timp ce pensiunile și micile afaceri se sting una câte una, scrie Libertatea.

7. Prosumatorii pot ajunge să producă dublu față de centrala nucleară de la Cernavodă, dar avântul lor e amenințat de măsuri fiscale. Suspendarea programului „Casa Verde” și creșterea TVA scumpesc instalarea, frânând tranziția energetică la nivel de gospodărie, transmite Digi24.

8. La Budapesta, nivelul scăzut al Dunării și canicula au declanșat o invazie timpurie și masivă de efemeride. Roiurile au umplut aerul de-a lungul fluviului, un fenomen neobișnuit legat direct de dezechilibrele climatice din această vară, potrivit HotNews.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri