Control la „Apele Române”, sancțiuni în Parcul IOR și controverse legate de drumurile asfaltate peste magistralele de gaz. AFM anunță peste 8.400 de dosare aprobate în programul „Rabla”, în timp ce Sectorul 5 propune ca spațiile verzi dintre blocuri să fie administrate de asociațiile de proprietari. Specialiștii avertizează asupra riscurilor generate de instalarea grăbită a panourilor fotovoltaice, iar ministrul Energiei, Bogdan Ivan, explică de ce România ar fi riscat 52 de ore de blackout fără centralele pe cărbune. În același timp, eurodeputatul Nicu Ștefănuță vorbește despre adaptarea ecologismului la realitățile economice și politice actuale.
1. Controlul efectuat de Corpul de Control al Ministerului Mediului la „Apele Române” a arătat pierderea a peste 450 de milioane de euro. Numeroase investiții au fost blocate, iar proiectele majore de infrastructură pentru apărarea împotriva inundațiilor au fost gestionate defectuos, anunță HotNews.
2. Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat peste 8.400 de dosare depuse de persoane fizice în cadrul Programului „Rabla”. Sesiunea vizează achiziţia de autovehicule noi plug-in hibrid, motociclete electrice, precum şi autovehicule complet electrice sau echipate cu pilă de combustie cu hidrogen, transmite G4Media.
3. Primăria Sectorului 3 a fost sancționată de Garda de Mediu București cu o amendă de 50.000 de lei pentru lucrări neconforme în Parcul IOR. Controlul a fost efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma sesizărilor primite privind intervențiile realizate pe spațiul verde din zona străzii Lotrioara, potrivit Mediafax.
4. În podcastul Green Report – „Când ecologia întâlnește economia”, vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, explică modul în care tranziția verde poate aduce dezvoltare economică. Discuția a vizat relevanța temelor verzi într-o Europă marcată de crize, iar Ștefănuță a subliniat că ecologismul rămâne atractiv, dar trebuie adaptat realităților actuale. Mai multe detalii în articolul de la Green Report.
5. Un proiect al Consiliului Local Sector 5 propune ca spațiile verzi dintre blocuri să fie administrate de cele 1.500 de asociații de proprietari. Inițiativa prevede transferul integral al responsabilității pentru întreținere și salubrizare către locatari, însă forma actuală este contestată chiar de Direcția de specialitate a Primăriei, care avertizează asupra riscului de a transfera sarcini publice către cetățeni, transmite Buletin de București.
6. Ritmul accelerat de instalare a sistemelor fotovoltaice, determinat exclusiv de prețurile scăzute, riscă să genereze probleme de calitate și siguranță. Un sondaj global a arătat că 90% dintre sistemele instalate prezintă deficiențe de montaj, semnalând nevoia unor standarde tehnice mai stricte și a unei supravegheri adecvate, potrivit Economica.net.
7. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a reacționat la criticile privind asfaltarea a 11 drumuri peste magistralele de gaz din estul Capitalei, susținând că responsabilitatea revine companiei Transgaz. Întrebat dacă a solicitat avizul Transgaz pentru lucrări, Negoiță a spus că nu are nevoie, deși compania avertizează că noile drumuri pot afecta siguranța locuitorilor din cauza presiunii asupra conductelor, scrie Digi24.
8. România risca 52 de ore de blackout fără centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Acesta explică faptul că, în lipsa acestor capacități, țara ar fi nevoită să importe energie la prețuri foarte mari, ceea ce ar duce la facturi mai mari cu 30% pentru populație. România a transmis Comisiei Europene un studiu de șase mii de pagini care prezintă aceste riscuri, anunță Libertatea.



