Modificarea regimului ariilor protejate ajunge la Curtea Constituțională, în timp ce procurorii europeni trimit în judecată un funcționar APIA pentru fraudarea fondurilor. Ministerul Mediului anunță noi selecții pentru Romsilva și ANM, precum și controale pe litoral, iar Sectorul 1 prezintă o amenajare provizorie la Piațeta Matache. Pe agenda europeană apar schimbări în Politica Agricolă Comună, iar Germania testează o șosea capabilă să încarce mașinile electrice în mers.
1. Preşedintele Nicuşor Dan a contestat la Curtea Constituţională legea care modifică regimul ariilor protejate, considerând că aceasta încalcă dreptul la un mediu sănătos. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 21 ianuarie 2026, după depunerea sesizării. Nicușor Dan spune că independența energetică este importantă, dar trebuie obținută prin măsuri sustenabile, potrivit G4Media.
2. Parchetul European a trimis în judecată un funcționar APIA acuzat că a folosit doi fermieri din Giurgiu pentru a obține ilegal fonduri europene. Anchetatorii susțin că acesta a acționat împreună cu un complice, folosind datele agricultorilor pentru a depune cereri frauduloase de finanțare, potrivit Știrile Protv.
3. Ministerul Mediului a deschis procedura de selecție pentru un post de auditor în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Instituția caută, de asemenea, trei administratori pentru Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie, în cadrul aceleiași proceduri oficiale, anunță Agerpres.
4. Construcțiile ilegale de 8.500 m2 descoperite la Năvodari au declanșat controale ample ale Ministerului Mediului privind exploatarea plajelor. Au fost găsite contracte expirate, tarife de închiriere de 3-14 lei/m2 și construcții fără reglementări, în lipsa unui PUZ aprobat. Apele Române nu mai prelungește automat cele 75 de contracte și reia licitațiile, deoarece tarifele corecte ar trebui să fie 600-865 lei/m2. Mai multe detalii în articolul de la Green Report.
5. Decizia președintelui Nicușor Dan de a contesta la Curtea Constituțională legea hidrocentralelor blochează investiții începute de peste două miliarde de euro, potrivit Libertatea. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că legislația de mediu trebuie respectată, însă lucrările existente ar trebui finalizate pentru a evita risipa și efectele ecologice suplimentare.
6. Primăria Sectorului 1 amenajează Piațeta Matache, un teren viran din zona Pieței Victoriei, folosind predominant piatră cubică recuperată. Imaginile publicate arată un spațiu aproape integral pavat, unde au fost adăugați doar câțiva copaci amplasați în ghivece mari. George Tuță, primarul Sectorului 1, spune că amenajarea este temporară și că urmează un concurs de soluții realizat împreună cu Ordinul Arhitecților și Primăria Capitalei, transmite Buletin de București.
7. Ministerul Agriculturii salută acordul provizoriu dintre Parlamentul European și Consiliu privind simplificarea Politicii Agricole Comune, considerat un pas important pentru flexibilitate. Pachetul extinde eligibilitatea investițiilor finanțate din fonduri europene, permițând și achiziția de animale în Planurile Strategice PAC, măsură susținută de România, scrie AgroInfo.
8. Pe un tronson al autostrăzii A6 dintre Amberg și Nürnberg, Germania testează prima șosea care încarcă mașinile electrice în mers. Inginerii au instalat sub asfalt bobine electrice capabile să transmită curent către vehicule aflate în mișcare. Sistemul, descris de cercetători drept o „stație invizibilă de încărcare”, funcționează similar încărcării wireless a telefoanelor, anunță Ziare.com.



