Servicii de salubritate in Delta pe bani de la AFM

Comunitatile din Delta Dunarii vor beneficia in sfarsit de un sistem de colectare al deseurilor, conform comisarului sef al Garzii de Mediu, prezent sambata la festivalul gastronomic "D’ale gurii Dunarii". Cat costa sistemul? 20 milioane de lei pe an.

"Ieri cand eram pe drum, mie si guvernatorului Deltei, Baboianu, ne-a venit ideea sa facem un ghid pentru a introduce un sistem de colectare a deseurilor din Delta. Saptamana viitoare acest ghid va fi gata si speram ca, in cel mai scurt timp, o companie de salubritate, de oriunde va fi, se va apuca sa stranga deseurile comunitatilor de aici", a declarat Ionescu.

Conform comisarului-sef, banii vor veni de la Administratia Fondului de Mediu (AFM), unde "exista destui bani" pentru un astfel de proiect.

In ceea ce priveste situatia Romaniei, care este in proces cu Comisia Europeana din cauza nerespectarii angajamentelor pe arii protejate, Silvian Ionescu a aratat ca este convins ca acest proces nu va mai continua pentru mult timp. "Sunt convins ca pana la sfarsitul anului vom avea tot ce ne trebuie: un plan si se vor lua masuri. Romania va iesi cu siguranta din aceasta situatie", a declarat Silvian Ionescu.

Comisia Europeana a dat in judecata Romania pe motiv ca a ignorat directivele prin care se obliga sa creeze un numar suficient de arii protejate care sa apere biodiversitatea, in special pasarile salbatice.

Anuntul referitor la crearea unui plan de salubritate pentru Delta a fost facut la Uzlina, unde a avut loc festivalul gastronomic cu comunitatile din Delta

Text: Oana Neneciu / Green Report

spot_img

Ultimele știri