Text de Livia Cimpoeru, corespondenta de la Copenhaga
Reprezentantii celor 192 de state prezenti la conferinta climatica de la Copenhaga vor transmite maine o declaratie comuna privind strategia de combatere si adaptare la schimbarile climatice in urmatoarea jumatate de secol. Daca va fi incununata de succes, reuniunea Conventiei Cadru ONU asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC) va transmite un semnal cat se poate de clar guvernelor, mediului de afaceri, industriei si simplilor cetateni ca viitorul apartine economiei cu emisii reduse de carbon si celor care vor investi din timp in solutii de energie curata. Totodata, acordul va pune in miscare un intreg mecanism de sustinere si adaptare pentru natiunile cele mai vulnerabile la efectele incalzirii globale.
Green Report va prezinta un ghid cuprinzator al angajamentelor si actiunilor care au fost si mai sunt inca negociate. Scenariul se bazeaza pe o analiza exhaustiva a negocierilor purtate in ultimii doi ani, realizata de think-thank-ul american World Resources Institute.
In mod ideal, summit-ul de la Copenhaga ar trebui sa rezulte intr-un nou acord climatic cu angajamente legale obligatorii. Insa cel mai probabil conferinta va avea ca rezultat doar un acord de principiu, care va incuraja declarativ adoptarea urgenta a masurilor de reducere a emisiilor si va promite angajamente mai mari in viitorul apropiat.
Negocierile vor rezulta, cel mai probabil, intr-o serie de concluzii ale progreselor facute pana acum, plus intr-o declaratie la cel mai inalt nivel privind adoptarea in viitorul apropiat un acord legal obligatoriu pentru toate statele. Acest instrument cuprinzator va fi marele obiectiv al negocierilor din 2010, dupa ce SUA va adopta legislatia necesara pentru stabilirea unei tinte finale si a unui calendar de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.
Va prezentam mai jos cele mai importante elemente ale unui posibil rezultat de succes al conferintei de la Copenhaga, plus o serie de evolutii ulterioare pana la semnarea unui acord obligatoriu. Acest proces urmeaza sa se desfasoare in doua etape: printr-o reluare, peste sase luni, a summit-ului de la Copenhaga (numit si COP 15 bis), dar si prin urmatoarea conferinta anuala a UNFCCC (COP 16) din decembrie 2010, din Mexic. Dupa doi ani de negocieri, multe din elementele necesare unui acord climatic post 2012 s-au conturat deja clar. 
FUNDAMENTE ESENTIALE PENTRU UN ACORD LA COPENHAGA
1. O viziune de ansamblu
Statele lumii isi stabilesc ca principal obiectiv sa mentina cresterea temperaturii globale la un nivel sub 1,5 – 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale. Limita este inclusa in avertismentele lansate in 2007, de Comisia Interguvernamentala ONU pentru Schimbari Climatice (IPCC), potrivit careia o crestere mai mare ar atrage dupa sine efecte climatice foarte periculoase si greu de prognozat. In scopul limitarii acestei cresteri, statele lunii se angajeaza ca pana in 2050 sa-si reduca emisiile la nivel global cu cel putin 50% fata de nivelurile din 1990.
Declaratia la nivel inalt de la Copenhaga va contine o serie de acorduri substantiale sub forma unor tinte si calendare din partea tarilor dezvoltate si a unor actiuni de reducere a emisiilor din partea tarilor in curs de dezvoltare. Tot aici vor fi incluse si angajamentele financiare ale statelor bogate pentru a sprijini statele sarace sa-si reduca emisiile si sa se adapteze la schimbarile climatice.
Grupul statelor dezvoltate, din care fac parte SUA, cele 27 de state membre UE (inclusiv Romania), Japonia, Australia, Canada si Rusia – se vor angaja la o reducere cu 80% a emisiilor pana in 2050. Pana in 2020, tintele de reducere vor fi intre 25 si 40% fata de nivelurile din 1990.
Cat despre tarile in curs de dezvoltare, acestea ar putea conveni sa adopte actiuni care sa reduca semnificativ emisiile la nivel national (intre 15 si 30%) pana in 2020. Guvernele tarilor din Africa, Asia si America Latina ar putea implementa politici de reducere a emisiilor si masuri in toate sectoarele economice importante, in special in industria lemnului (defrisarile sunt responsabile de 15% din emisiile globale). Unele state cu economii in plina dezvoltare si cu emisii foarte mari, precum China, Brazilia si Mexic, ar putea adopta tinte non-obligatorii, care vor varia in functie de nivelul sprijinului financiar pe care statele dezvoltate vor fi dispuse sa-l acorde.
2. Acordul legal obligatoriu
Pentru ca aceste angajamente sa formeze baza unui acord functional si eficient, e nevoie ca in jurul lor sa fie construit un cadru international solid. Acest lucru presupune o decizie a Conferintei Partilor (COP) de mandatare a unui instrument legal obligatoriu, care sa specifice urmatoarele mecanisme si institutii responsabile:
Registrul oficial
Toate angajamentele tarilor trebuie inregistrate oficial la Copenhaga, ceea ce va duce la crearea unui registru sau a unei agende oficiale. Aceste angajamente vor putea fi modificate dupa summit numai daca isi vor stabilitinte mai ambitioase. In registru vor fi incluse si angajamentele de sprijin financiar ale tarilor dezvoltate pentru statele in curs de dezvoltare.
Standarde internationale comune
In momentul in care va intra in vigoare viitorul acord climatic post 2012, e extrem de important ca toate tarile sa urmeze aceleasi metodologii si standarde de masurare a emisiilor. In lipsa unor astfel de reglementari, comparatia intre actiunile luate de tari ar fi ca atunci cand compari merele cu portocalele. Reglementarile sunt importante si pentru a facilita crearea unei piete globale a carbonului eficiente si pentru a identifica echitabil costurile reducerii emisiilor.
Asadar, acordul ar trebui sa includa standarde internationale de masurare si raportare comune pentru toate acele state care iau masuri in patru domenii cheie: 1. Raportarea globala si revizionarea emisiilor nationale de gaze cu efect de sera, 2. Standarde comune pentru cuantificarea, raportarea si revizionarea reducerilor de emisii, 3. Standarde comune pentru registrele nationale de gaze cu efect de sera si 4. Metodologii comune pentru estimarea reducerii de emisii prin proiectele dezvoltate de statele bogate in statele in curs de dezvoltare (cunoscute ca proiecte de offset).
Verificare
Un mecanism robust care sa masoare, sa raporteze si sa verifice actiunile la care s-au angajat statele este absolut necesara pentru a crea incredere intre natiuni si pentru a asigura materializarea promiselor tinte de reducere a emisiilor. Aceasta ar include delegarea unor echipe de experti pentru a verifica eforturile depuse de fiecare tara in parte. Verificarea include si proiectele si sustinerea financiara a statelor dezvoltate pentru cele in curs de dezvoltare. Pentru toate acestea ar trebui infiintata o Comisie de Implementare, compusa din mai multe echipe de experti care sa colaboreze cu fiecare stat.
Conferinta Partilor ar putea fi mandatata sa incurajeze tarile sa-si asigure indeplinirea tintelor, dar si sa identifice acele state care nu-si respecta angajamentele. Ca masura coercitiva, acestea din urma si-ar putea pierde drepturile si privilegiile obtinute in baza acordului global.
Mecanisme de revizuire
Este extrem de important ca un posibil acord la Copenhaga sa fie concordant cu ultimele evolutii climatice si modele stiintifice. Aceasta implica intocmirea de rapoarte periodice pentru ca angajamentele globale sa aiba o baza reala. Un prim astfel de raport va fi cel de-al cincilea Raport al IPCC, care va fi publicat in 2014. In cazul in care evolutiile climatice trag un semnal de alarma, alte rapoarte ar putea fi intocmite in regim de urgenta.
3. Sustinerea statelor in curs de dezvoltare
Nici un acord nu va putea fi incheiat la Copenhaga, sau dupa, in lipsa unor angajamente substantiale financiare si tehnologice din partea tarilor dezvoltate si celor industrializate. Acest lucru presupune doua decizii. In primul rand, este extrem de importanta crearea unei atmosfere de incredere si deblocarea rapida a ajutoarelor destinate tarilor in curs de dezvoltare. In al doilea rand e necesara identificarea surselor de fonduri si alocarea financiara pentru perioada de dupa 2012. In acest sens, s-ar putea aplica urmatoarele patru mecanisme:
Finantarea reducerilor de emisii
Un nou mecanism financiar creat la Copenhaga ar putea sa creeze un fond unic pentru patru obiective: adaptare la schimbarile climatice, tehnologii verzi, reducerea emisiilor si stoparea defrisarilor. Cele mai vulnerabile tari la efectele schimbarilor climatice ar avea astfel acces direct si rapid la acesti bani, care ar fi distribuiti in mod transparent. Tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare ar putea fi reprezentate in mod egal in forurile de conducere ale fondului, aflat sub autoritatea Conferintei Partilor.
Fondul de interventie rapida. Acest nou mecanism ar putea deveni operational imediat, avand o capacitate anuala pentru inceput de 10-15 miliarde de euro. Banii pot fi folositi de tarile in curs de dezvoltare pentru adaptare si pentru imbunatatire a capacitatilor tehnice si de infrastructura in perioada 2010 – 2012.
Fonduri pe termen lung. Tarile dezvoltate s-ar putea angaja sa contribuie cu fonduri substantial mai mari pana in 2020. Prima cifra ar putea fi avansata oficial in 2010. Printre sursele de finantare s-ar putea numara programele nationale de comercializare a emisiilor si probabil taxele de emisii impuse aviatiei si navigatiei comerciale internationale. Toate tarile ar trebui sa contribuie la acest fond – in functie de responsabilitatea pentru emisiile generate si capacitatea financiara – cu exceptia celor mai sarace si mai vulnerabile.
Finantarea tehnologiilor
Acest nou mecanism ar avea ca scop accelerarea implementarii de energii curate sau cu emisii scazute de carbon in tarile in curs de dezvoltare. Tarile ar putea decide sa dubleze pana in 2015 fondurile destinate cercetarii si dezvoltarii si sa creeze centre de inovare si de dezvoltare tehnologica si de infrastructura in tarile in curs de dezvoltare. Tarile semnatare vor crea si un mecanism care sa rezolve problemele de proprietate intelectuala asupra tehnologiilor.
Sprijinul pentru adaptare
Pe langa fondurile de interventie rapida, la Copenhaga urmeaza sa fie adoptat un cadru care sa promoveze actiuni imediate dar si pe termen lung de adaptare a tuturor tarilor la impactul incalzirii globale. Acesta va oferi sprijin financiar pentru tarile in curs de dezvoltare, dar in special celor mai vulnerabile la schimbarile climatice.
Finantarea padurilor
Tarile membre ar putea conveni sa aplice si sa sprijine masuri de reducere semnificativa a emisiilor rezultate din defrisari si din degradarea accelerata a padurilor, pana in 2020. Acest lucru presupune crearea la Copenhaga a unui mecanism de tip REDD (Reducing Emissions from Deforestation and Forest Degradation in Developing Countries), care sa identifice exact circumstantele si nevoile fiecarui stat in curs de dezvoltare.
POST-COPENHAGA: FINALIZAREA UNUI NOU ACORD GLOBAL
In prezent exista doua mari linii de negociere in cadrul ONU, una sub auspiciile UNFCCC si cealalta in baza Protocolului de la Kyoto. Multe tari (in special cele dezvoltate) cauta sa mentina si sa intareasca Protocolul de la Kyoto, in vreme ce altele, precum Statele Unite, ar prefera mai degraba sa lucreze exclusiv in cadrul UNFCCC. Drept rezultat, e foarte posibil ca delegatiile tarilor prezente la Copenhaga sa nu poata incheia o forma finala legala a unui acord obligatoriu pentru toate statele. Mai mult, acestea ar putea sa nu cada de acord daca vor fi unul sau doua acorduri legale obligatorii. In a doua varianta, Protocolul de la Kyoto s-ar prelungi pentru tarile care l-au semnat, in vreme ce pentru restul statelor va fi nevoie de un acord separat.
In acest caz, tarile membre UNFCCC ar trebui sa stabileasca o data la care va fi adoptat un astfel de acord, precum si o agenda clara a negocierilor. Pentru a urgenta acest proces, tarile ar putea decide la Copenhaga ca anul viitor sa fie organizate doua sesiuni separate ale Conferintei Partilor. Prima, in iunie 2010, sa dedicata continuarii negocierilor COP15, iar cea de-a doua sa fie intalnirea anuala COP16 din decembrie, din Mexic.
Foto: Reuters
