Provocare împotriva fast fashion: poartă aceleași șase haine timp de șase săptămâni

Pentru a atrage atenția asupra fast fashion, dar și pentru a-i face pe oameni să realizeze de cât de puține haine au nevoie, un ONG din Marea Britanie a lansat o provocare în care doritorii trebuie să poarte aceleași șase haine timp de șase săptămâni. Partea bună este că nu sunt incluse șosetele, lenjeria intimă, echipamentul de sport sau uniformele.

Provocare împotriva fast fashion: poartă aceleași șase haine timp de șase săptămâni

Pentru a-i face pe oameni să realizeze de cât de puține lucruri au nevoie, organizația britanică Labour Behind the Label a lansat provocarea „Six Items”. Aceasta presupune ca participanții să poarte, pentru o perioadă de șase săptămâni, aceleași șase piese vestimentare. Provocarea nu este atât de strictă pe cât sună, căci ai acces nelimitat, fără să numeri, la lenjerie intimă, accesorii, pantofi, șosete, pijamale, echipament sport și uniforme școlare sau de serviciu.

Ideea inițială a fost ca această provocare să fie făcută în perioada postului Paștelui sau a Crăciunului, însă ea poate fi făcută oricând.

Organizația Labour Behind the Label luptă pentru a îmbunătăți condițiile de muncă ale angajaților din industria textilă, iar prin provocarea „Six Items” îi invită pe doritori să doneze o sumă de bani prin care încurajează munca ONG-ului față de fast fashion.

Provocare împotriva fast fashion: poartă aceleași șase haine timp de șase săptămâni

„3 lire nu e mult, nu?  Ar putea fi prețul unui tricou ieftin în unele din cele mai renumite magazine din Marea Britanie. Dar această sumă este dublă față de ce câștigă cei mai mulți muncitori pentru o zi de făcut haine pentru piața din Marea Britanie. Realitatea este că brandurile din Marea Britanie vor din ce în ce mai mult de la furnizorii lor, în timp ce oferă din ce în ce mai puțin. Programe lungi, ore suplimentare, salarii mici și contracte de muncă instabile, toate împiedică accesul la mâncare, asistență medicală, educație și locuințe decente”, scriu aceștia pe site-ul lor.

Provocare împotriva fast fashion: poartă aceleași șase haine timp de șase săptămâni

Jurnalista de modă Frederique Gulcher, din Noua Zeelandă, a scris, după al doilea an în care a făcut provocarea, că oamenii nici măcar nu observă că tu porți aceleași haine timp de o lună și jumătate.

„Ce ne amintim și ce remarcăm la oameni se leagă de emoțiile noastre și de atitudine, și mai puțin de aspect. Am simțit că oamenii își vor aminti, mai degrabă, un zâmbet, decât ce haine a purtat persoana respectivă”.

În plus, aceasta a adăugat astfel că înveți să ai grijă de hainele tale, pentru a le prelungi viața și a postat un set de trucuri pentru cei care vor să accepte provocarea „Six Items”.

Green Report Shop Produse ECO

spot_img

Ultimele știri