Modificarea Regulamentului privind Deșeurile de Ambalaje ar putea aduce în piață milioane de tone de plastic nou

UE este aproape de a ajunge la un acord privind noile reguli referitoare la ambalaje și deșeuri de ambalaje, dar modificările propuse de Comisia Europeană prezintă riscul inundării pieței cu milioane de tone de plastic nou și anularea unui deceniu de măsuri pentru reducerea utilizării plasticului, potrivit DS Smith.

Modificările înaintate la propunerea Comisiei la Regulamentul privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje (PPWR) sunt dezbătute de către deputații europeni și statele membre, iar schimbările propuse includ introducerea unor obiective obligatorii de reutilizare pentru toate materialele.

Conform unor analize independente efectuate de specialiști, comandată de Federația Europeană a Producătorilor de Carton Ondulat (FEFCO), aplicarea obiectivelor obligatorii de reutilizare pentru toate materialele ar duce la creșterea cantității de ambalaje din plastic în circulație și la stabilirea unui monopol al plasticului în anumite segmente de piață.

De exemplu, dacă ar fi aplicate categoriilor de ambalaje din carton ondulat destinate transportului și comerțului electronic, ar fi nevoie de 8,1 miliarde de noi cutii din plastic, cu o greutate de 12 milioane de tone, pentru a atinge un obiectiv de reutilizare de 90% până în 2040, și ar fi necesari 16 miliarde de litri de apă pentru a spăla doar jumătate dintre ele în vederea reutilizării, potrivit datelor FEFCO.

Imense noi cantități de plastic în economia UE contrazic ani de progres în reducerea utilizării ambalajelor din plastic în UE și la nivel internațional.

Dacă modificările controversate sunt adoptate, Regulamentul privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje ar risca să adauge miliarde de bucăți de plastic la cele 91% care rămân deja nereciclate și ar penaliza cel mai răspândit material de ambalare reciclat și ar pune în pericol funcționarea celui mai performant sistem de reciclare din UE.

De asemenea, s-ar pune în pericol succesul inițiativelor politice recente de limitare a utilizării plasticului în UE, inclusiv Directiva privind obiectele de plastic de unică folosință. Totodată, ar fi fi în contradicție cu obiectivele negocierilor curente la nivel internațional cu privire la reducerea poluării cu plastic.

„Susținem obiectivele Pactului Verde și noile legislații, dar modificările ce impun obiective obligatorii de reutilizare pentru hârtie și carton ar compromite industria europeană de carton ondulat, ar consolida o economie bazată pe plastic în piața unică și ar împiedica progresul UE în lupta împotriva schimbărilor climatice. Atât reciclarea cât și reutilizarea au un rol de jucat în circularitatea ambalajelor și ar trebui să fie complementare. Sistemele de reutilizare ar trebui folosite acolo unde sunt benefice pentru mediu, economie și societate. Impunerea de obiective obligatorii de reutilizare ar fi benefică doar industriei plasticului. Comisia a recunoscut acest lucru prin excluderea intenționată a cartonului ondulat”, a declarat Alex Manisty, Director Grup Strategie și Inovare la DS Smith.

Potrivit datelor analizei ciclului de viață de la FEFCO, tăvile de plastic reutilizabile trebuie să fie refolosite de cel puțin de 63 de ori pentru a fi ecologic sustenabile. Prin contrast, cu o rată de reciclare de peste 80%, cartonul ondulat este cel mai reciclat material de ambalaj, iar industria hârtiei este angajată în atingerea unor ținte ambițioase de decarbonizare.

În ultima decadă, DS Smith a dezvoltat un model circular care utilizează doar ambalaje pe bază de hârtie, 100% reciclabile. Compania a colaborat cu cele mai mari branduri din lume pentru înlocuirea plasticului din lanțurile lor de aprovizionare cu materiale reciclabile și a creat peste 1.000 de șabloane de design pentru reutilizare, explorând totodată proiecte pilot și parteneriate în situațiile în care reutilizarea cartonului este logică și avantajoasă.

Citește:

România reciclează doar 30% din plastic

 

spot_img

Ultimele știri