Programul de reabilitare a școlilor la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero continuă

Școala Gimnazială Liliești din localitatea Băicoi (jud. Prahova) este a doua unitate de învățământ din România care va fi adusă la standardul de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB) prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG).

La această școală învață circa 450 de elevi. Investiția, asigurată de OMV Petrom, se ridică la aproximativ 1,4 milioane de euro, devenind astfel cea mai amplă investiție privată pentru renovarea energetică a unei unități de învățământ din România. În urma renovării, consumul total anual de energie al clădirii pentru încălzire va fi diminuat cu peste 60%. De asemenea, școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru ianuarie 2023.

Aceasta este a doua școală reabilitată prin programul România Eficientă. Anul acesta, în luna aprilie, au fost finalizate lucrările de reabilitare la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, prima școală din România renovată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero printr-o investiție privată. Lucrările de modernizare în cadrul acestui proiect au fost în valoare de circa 1 milion de euro.

„Cu toții avem nevoie de energie, dar trebuie să fim atenți cum o folosim, să nu facem risipă și să fim responsabili. Prin România Eficientă, vrem să arătăm că energia poate fi consumată responsabil și poate contribui la creșterea confortului și la calitatea vieții. Iar educația pentru un consum responsabil al resurselor naturale este esențială pentru o dezvoltare economică durabilă”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Care sunt principalele lucrări de reabilitare energetică prevăzute:

  • Se vor izola termic pereții exteriori, soclul, terasa, planșeul peste subsolul neîncălzit;
  • Se va schimba integral tâmplăria existentă cu tâmplărie performantă energetic din PVC cu geam tripan low-e și se vor dota ferestrele cu parasolare din aluminiu, reglabile electric;
  • Se vor moderniza instalațiile de încălzire interioare (rețelele de conducte și radiatoarele) și se vor monta echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură;
  • Se va înlocui sistemul de iluminat cu unul ultramodern bazat pe surse de iluminat tip LED;
  • Se va instala un sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare, pentru producerea electricității din surse „verzi”;
  • Se va înlocui sistemul de producere a energiei termice cu un sistem de încălzire cu 5 pompe de căldură.

Dincolo de reducerea facturilor la energie, această reabilitare va conduce la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon ale școlii.

spot_img

Ultimele știri