Programul de iarna in domeniul energetic necesita peste 5,6 miliarde lei

Guvernul a aprobat prin Hotarare de Guvern, Programul de iarna in domeniul energetic pentru perioada octombrie 2011 – martie 2012, necesarul de finantare ridicandu-se la peste 5,6 miliarde lei.

„Conform programului elaborat de Ministerul Economiei, in perioada 1 octombrie 2011 – 30 martie 2012, se prevede a se realiza o productie de energie electrica de circa 12.133 mii MWh si de cca. 1.878 mii Gcal energie termica. Cantitatile de combustibili preconizate a se consuma in aceasta perioada sunt de circa 8.866 mii tone lignit, 564 mii tone huila, 313 milioane mc gaze naturale si 13,3 mii tone pacura”, se arata in documentul Guvernului.

Necesarul total de finantare a programului de iarna 2011 – 2012, pentru achizitia de combustibili, atat pentru producatorii de energie electrica si termica din coordonarea MECMA, cat si cei aflati in coordonarea autoritatilor locale, este de circa 5,694 miliarde lei.

Programul de iarna a fost intocmit atat pe baza evolutiei consumului realizat in anii anteriori, cat si al celui realizat dupa declansarea crizei economice si financiare, tinandu-se seama, totodata, de dimensionarea stocurilor la data de 1 octombrie 2011.

Cosmin Zaharia

spot_img

Ultimele știri