Asociația Zi de Bine a inaugurat proiectul „Plantați în amintire”, primul parc de mesteceni amenajat în memoria celor dragi. Parcul se află în Lugoj, județul Timiș și se întinde pe o suprafață de 6.000 metri pătrați, pus la dispoziție de Primăria Lugoj, unde au fost plantați 100 de copaci. Fiecare copac plantat are atașat un cod QR care duce către poveștile celor plecați.
Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, continuă proiectul și anunță amenajarea a încă două parcuri de mesteceni în anul 2023, pentru care au semnat deja acordurile de parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Primăria Oradea.
„Plantați în amintire este un proiect la care visăm de mai bine de trei ani. Să-i vedem pe oameni îmbrățișându-și copacii sau așezându-se pur și simplu pe o bancă cu ochii la mestecenii-viață, a fost foarte emoționant și ne-a făcut să înțelegem încă o dată necesitatea unui astfel de proiect, care îmbină atât de frumos cel puțin trei elemente – doliul, mediul și comunitatea. Acesta este și motivul pentru care vom duce ideea mai departe și căutăm partenerii instituționali potriviți și sprijinul financiar necesar pentru a face, în următorii 10 ani, un astfel de parc în fiecare județ din țară”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.