Primele rezultate ale autopsiei ursului Knut indica un atac cerebral

Cotidianul” Bild” a publicat primele concluzii ale autopsiei ursului Knut, citand un comunicat al gradinii zoologice din Berlin, scrie site-ul maxisciences.com.

Medicii spun ca ursul nu murise inca atunci cand a cazut in apa, dar, cu siguranta, era in coma, in urma unui atac cerebral.

„Primele rezultate ale autopsiei arata ca s-au petrecut modificari importante ale activitatii cerebrale, care ar fi putut sa duca la moartea subita a ursului. Niciun alt organ insa nu prezenta deformari”, indica raportul medico-legal.

Medicii veterinari vor sa faca si alte analize, iar rezultatul final va fi dat publicitatii in cateva zile.

Ursul polar Knut, o veritabila vedeta internatională care a ajutat gradina zoologica din Berlin sa obtina incasari de mai multe milioane de euro, a murit sambata, la varsta de patru ani, desi ursii polari pot trai peste 30 de ani.
 

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Ultimele știri