Poluare fonica cauzata de MP3-uri

Folosirea indelungata a MP3 playerelor sau a telefoanelor mobile pentru a asculta muzica la volum maxim poate duce chiar la pierderea auzului, potrivit unui studiu al SCENHR, Comitetul Stiintific al Comisiei Europene pe riscuri de sanatate recente, informeaza Greenfacts.

Riscurile de vatamare a auzului depind de nivelul sunetului, de durata si frecventa ascultarii. Tinerii sunt cei mai afectati si risca cel mai mult pierderea auzului.

Pana in 80 decibeli se considera ca ascultarea muzicii nu prezinta efecte negative, indiferent de durata si de frecventa. Acest nivel este echivalent cu zgomotul din trafic si reprezinta cota maxima admisa de UE ca zgomot de fond la locul de munca.

Majoritatea MP3-urilor insa genereaza pana la 120 de decibeli, nivel echivalent cu zgomotul facut de un avion care ar decola in apropiere. Ascultarea prelungita la un astfel de volum, pe o durata de pana la cativa ani poate cauza de la un tiuit permanent in ureche si pana la pierderea partiala sau totala a auzului.

La impulsul Directiei Generale pe Sanatate si Consumatori, mai multe studii vor fi efectuate in continuare pentru a stabili care sunt segmentele de populatie mai vulnerabile la efectele negative asupra auzului si daca mai sunt si alte riscuri ale ascultarii prelungite in afara de cele cunoscute.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri