Poliţia a reţinut două persoane în urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu privind deversarea deşeurilor

Poliţia a reţinut două persoane pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraţilor, în urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni ce aduc atingere mediului.

„De asemenea, la propunerea organelor de cercetare penală, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 6.000.000 lei, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin reconstrucţie ecologică”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În acest dosar, poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au făcut, marţi, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu.

Sursa citată arată că în cursul anului 2019, poliţişti ai DGPMB – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au declanşat verificări cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice despre care existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri.

Suspiciiunile vizau inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului şi deversarea, emiterea sau introducerea ileaglă a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 101/2011.

În cauză a fost desfăşurat un complex de activităţi de cercetare, iar pe data de 3 martie au fost puse în aplicare nouă mandate de percheziţie domiciliară, fiind conduse la sediul Poliţiei Capitalei, pentru audieri, 20 de persoane.

Din datele obţinute a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada iunie – decembrie 2019, administratorii a două societăţi comerciale şi o persoană fizică au dispus colectarea, transportarea şi deversarea sau îngroparea unor cantităţi însemnate de deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.

Activităţile desfăşurate în cadrul dosarului penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

spot_img

Ultimele știri