Plantele originare din California ar putea disparea pana in 2100

Schimbarile climatice ar putea afecta sute de specii de plante specifice Californiei, printre care si faimosii arbori rosii de coasta, una dintre cele mai scunde specii de copaci din lume, informeaza Reuters.

"S-ar putea ca multe dintre specii sa fie nevoite sa se mute in zone mai reci pentru a supravietui. In unele cazuri, cand o planta creste in apropiere de varful unui munte, de exemplu, aceasta nu are alternativa", spune cercetatorul american Katharine Hayhoe. Specialistii au descoperit 5.500 de plante originare din California si au analizat modul in care acestea vor fi afectate de incalzirea globala. Ei au conchis ca un climat mai cald si, implicit, mai putine precipitatii ar forta multe plante sa se mute la altitudini mai mari, existand posibilitatea ca in urmatorii 100 de ani, acestea sa dispara.

"Am descoperit ca extinderea impactului cauzat de schimbarile climatice se va produce la scara larga. In cazul a doua treimi din plantele studiate, zona in care le poti gasi s-a micsorat cu 80%", potrivit lui Hayhoe. Aceasta a mai precizat ca circa 40% dintre plantele analizate exista doar in California, iar conservarea lor este extrem de importanta.

Cercetatorii preconizeaza ca arborii rosii de coasta vor fi nevoiti sa se mute inspre nord, in timp ce stejarii californieni ar putea sa dispara din centrul Californiei, optand pentru zona Muntilor Klamath, care se afla de-a lungul granitei dintre California si Oregon. Specialistii au utilizat, pentru anticiparile lor, doua modele diferite de climat care ar avea impact asupra temperaturii si precipitatiilor pana in 2100: unul care imagineaza o cantitate in crestere de emisii de carbon, iar celalalt, pentru cazul unor emisii mai scazute. "In fiecare scenariu pe care l-am analizat, biodiversitatea ar suferi, mai ales atunci cand flora nu ar putea sa se mute la o distanta destul de mare, pentru a se putea acomoda cu clima", a spus alt cercetator, Scott Loarie.

"Cert este ca ambele scenarii au un efect negativ asupra plantelor specifice Californiei, astfel incat trebuie sa ne gandim serios cum sa le conservam mai bine", spun cercetatorii.

spot_img

Ultimele știri