Gazeta de Sud: Facilitati pentru eficienta energetica a firmelor

O firma din Bucuresti a investit in eficienta energetica 2,4 milioane de euro, din care a primit cu titlu nerambursabil suma de 362.000 de euro de la Uniunea Europeana. Firma a izolat termic o hala de productie, si-a montat panouri solare noi, un sistem de incalzire nou si a inlocuit unele masini-unelte. In urma investitiei, compania a realizat o economie de energie de 52% si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 60%. Asa suna una dintre povestile de succes postate pe internet de cei care administreaza programul de eficienta energetica finantat de UE si BERD.

Si firmele private din industria doljeana pot accesa fonduri europene daca investesc in eficienta energetica. In perioada 19-23 aprilie, in Dolj se va desfasura o misiune a programului UE/BERD Energy Efficiency Finance Facility (EEFF), adica facilitati de finantare pentru eficienta energetica. Firmele pot sa imprumute pana la 2,5 milioane de euro de la bancile participante in program, sa cheltuiasca banii pentru investitii in eficienta energetica, urmand ca dupa finalizarea investitiei sa primeasca un grant (bani nerambursabili) prin programul UE/BERD EEFF, dar nu mai mult de 375.000 de euro.

Un consultant va fi prezent in Craiova in perioada amintita pentru a discuta cu managerii firmelor din industrie dispusi sa investeasca in eficienta energetica. EEFF este o linie de credit pe baza de granturi infiintata de Comisia Europeana si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), administrata in Romania de Tractebel Engineering SA, firma care asigura consultanta tehnica gratuita. Firmele pot sa finanteze investitii care au drept scop un consum mai mic de energie, cum ar fi cele pentru: sisteme de cogenerare, reabilitarea cazanelor (automatizari, economizoare, arzatoare, izolatii).

Mai pot fi eligibile investitiile pentru imbunatatirea proceselor tehnologice, imbunatatirea distributiei aburului, recuperarea caldurii prin procese tehnologice, automatizari si sisteme de control, sisteme eficiente de iluminat etc. Nu sunt eligibile, adica nu pot solicita finantari prin EEFF investitiile greenfield (fabricile noi), investitiile in energie regenerabila sau cele care aduc o economie de energie mai mica de 20%. Asemenea misiuni de informare vor avea loc in mai multe judete ale Olteniei, dat fiind ca in aceasta zona nu prea au existat companii interesate de facilitatile pentru investitii in eficienta energetica.

Firmele nu au bani

Problema este ca firmele locale au resursele secatuite. Foarte putine companii din industrie isi permit investitii in plina recesiune economica si putine sunt cele care obtin noi credite bancare. Nici macar nu mai solicita credite. „Cele mai multe companii nu acceseaza credite noi, ci fac tot posibilul sa restructureze imprumuturile vechi“, spunea recent un bancher craiovean de la o banca de top. Insa scopul unor asemenea investitii in eficienta energetica este tocmai acela de a diminua costurile cu energia in anii ce urmeaza.

spot_img

Ultimele știri