Peste două mii de autoturisme și opt motociclete, achiziționate prin Programul Rabla Plus

Persoanele fizice au achiziţionat 2.023 autovehicule noi, dintre care 1.228 pur electrice şi 795 electrice hibride, şi 8 motociclete electrice prin Programul Rabla Plus 2021, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). 

Potrivit unui comunicat, 7.635 persoane fizice s-au înscris la producători/dealeri auto, până în prezent.

Pentru persoane juridice au fost publicate săptămâna aceasta 308 dosare acceptate pentru 437 autovehicule electrice, dintre care 326 pur electrice, 110 electrice hibride şi 1 motocicletă electrică.

În total, pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate un număr de 2.849 dosare pentru 4.376 autovehicule, dintre care 3.063 pur electrice, 1.306 electrice hibride, 7 motociclete electrice şi 35 contestaţii pentru 69 autovehicule (43 autovehicule pur electrice şi 26 electrice hibride).

S-au înscris la producători/dealeri auto 2.468 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 1.296 autovehicule noi (792 pur electrice şi 504 electrice hibride) şi 2 motociclete electrice„, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte Programului Rabla Clasic 2021, până în prezent s-au înscris la producători/dealeri auto 51.939 persoane fizice şi au fost achiziţionate 35.890 autovehicule şi 305 motociclete.

Potrivit sursei citate, pentru persoane juridice a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu o nouă listă conţinând 161 dosare acceptate pentru 276 autovehicule.

Până în prezent au fost acceptate un număr total de 4.027 dosare pentru 6.742 autovehicule, 8 motociclete şi 64 contestaţii pentru 110 autovehicule.

S-au înscris la producători/dealeri auto 3.450 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 1.973 autovehicule şi 2 motociclete„, se menţionează în comunicat.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

Citește și: Rabla Plus: Peste 1.200 de persoane au achiziționat deja autovehicule electrice sau hibrid 

AFM nu are nicio analiză de impact a programului Rabla

spot_img

Ultimele știri