Peste 400 de kilograme de plastic au fost colectate din Deltă în timpul Festivalului Anonimul

Participanții la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul au fost invitați la o acțiune de ecologizare a Dunării, sub moto-ul „Vrem o Delta ca în filme”, pentru colectarea deșeurilor din fluviu și de pe malurile sale, cu accent pe materialele plastice. În doar 3 ore, s-a reușit colectarea a peste 400 de kilograme de plastic, echivalentul a 28 de saci, care urmează să fie reciclat. 

În cadrul celei de-a XX-a ediții a festivalului, OTP Bank a încurajat participanții să se implice într-o zi de acțiune ecologică pentru a contribui la curățarea Fluviului Dunărea. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu echipa festivalului și cu susținerea Asociației Ape Fără Plastic pe 17 august.

Acțiunea a avut un caracter educațional și de conștientizare, scopul fiind de a atrage atenția asupra importanței protejării Deltei Dunării de efectele poluării cu plastic. În plus, pentru a extinde impactul, acțiunea a fost documentată printr-un video care a fost prezentat în cadrul galei de închidere a festivalului, ajungând la un public numeros de peste 4.000 de cinefili.

Mihaela Duică, PR Manager OTP Bank România, a subliniat importanța protejării Deltei Dunării, exprimând bucuria că această acțiune a adus împreună voluntari pentru a colecta cele 400 de kilograme de plastic.

Miruna Berescu, Directorul Festivalului Anonimul, a evidențiat că angajamentul față de mediul înconjurător este esențial și că implicarea în acțiuni concrete este mai importantă decât vorbele.

Asociația Ape Fără Plastic, care a sprijinit această inițiativă, a apreciat importanța acțiunilor de curățare și protecție în zonele adiacente afluenților Dunării.

După aproape 5 ani de Ape Fără Plastic, sute de voluntari prezenți la acțiunile noastre, exemple de bună practică împărtășite peste tot în țară și multe, multe tone de deșeuri scoase din râul Jiu, rămân la convingerea cu care am plecat la drum: cele mai eficiente acțiuni (de tip corectiv ca aceasta din Deltă) sunt cele efectuate pe afluenții Dunării. Altfel, consider binevenită și laud orice acțiune ca cea organizată de partenerii noștri de la OTP Bank”, a spus președintele Asociației Ape fără Plastic, Dan Mirea.

Acțiunea s-a desfășurat pe o suprafață de 2 kilometri în comuna Sfântu Gheorghe, iar participarea a fost deschisă și gratuită pentru toți cei interesați. OTP Bank a demonstrat angajamentul său pentru mediu prin proiecte de educație ecologică și acțiuni de revitalizare a mediului în ultimii ani, oferind inclusiv hârtii plantabile clienților săi.

Prin această acțiune, OTP Bank România a reușit să adune comunitatea cinefililor pentru a contribui la curățarea Dunării și la conștientizarea importanței protejării Deltei Dunării, prin acțiuni concrete și educative.

Citește și: CULMEA, primul festival de film pe teme de mediu adresat copiilor și tinerilor

spot_img

Ultimele știri