Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept ”case verzi”

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut o precertificare (fiind încă în etapa de construcție), în perioada 2014-2024, iar valoarea lor totală se apropie de 3 miliarde de euro, anunță Romania Green Building Council (RoGBC). Asociația non-profit este organismul care atribuie certificatele „Green Home”, susține construcțiile ridicate cu responsabilitate faţă de mediu și încurajează finanțările „verzi”.

O clădire verde implementează o serie de criterii de sustenabilitate legate de conservarea resurselor în conformitate cu: principiile economiei circulare, utilizarea materialelor ecologice, optimizarea consumului de apă, încurajarea transportului sustenabil, protejarea biodiversității, protejarea sănătății oamenilor prin asigurarea unui mediu interior de calitate superioară, monitorizarea consumului de energie și educația locatarilor cu privire la un comportament responsabil față de mediu.

”În ultimul deceniu, RoGBC a fost un deschizător de drumuri în privința promovării și certificării „clădirilor verzi” (cu certificarea Green Home sau altele similare, precum BREEAM și LEED), pe fondul interesului în creștere pentru de noi tehnologii de construcție mai prietenoase cu mediul, noi abordări în arhitectură și design, alături de noi oportunități de finanțare verde. În 2013, RoGBC a lansat, alături de Raiffeisen Bank, primul astfel program de finanțare, intitulat „Ipoteca Verde”. Pentru ca un proiect imobiliar să fie inclus în acest program, era necesar să primească certificarea Green Homes din partea RoGBC, care se atribuie pentru îndeplinirea unor criterii precum eficiența energetică sporită și responsabilitatea față de mediu, aspecte de natură să reducă riscurile pentru proprietar și pentru banca creditoare, care poate diminua costul finanțării”, anunță asociația.

De asemenea, programul asociației, „Locuințe Verzi & Credite Imobiliare Verzi”, se află în curs de implementare în alte 14 țări și sprijină dezvoltarea unor produse bancare verzi, cu dobândă preferențială pentru locuințele certificate verzi.

„O clădire cu certificare Green Homes asigură un confort sporit proprietarului, fiind construită din materiale prietenoase cu mediul, dar aduce și beneficii financiare: valoarea ei crește mai rapid decât a unei locuințe construite în mod tradițional, în timp ce generează economii la costul cu energia și cu dobânzile bancare. Datorită acestor avantaje, interesul pentru clădiri verzi este în creștere peste tot în lume, iar România nu numai că nu face excepție de la tendința globală, ci ocupă un loc fruntaș între statele europene unde cresc investițiile în clădiri verzi. Cumpărătorii, dezvoltatorii, alături de bănci și alți finanțatori – toată lumea este interesată de acest tip de clădiri. Nu se mai construiesc clădiri de birouri fără o certificare verde, iar în curând nu vor mai exista nici proiecte rezidențiale fără a îndeplini aceste criterii. Noi stăm la dispoziția tuturor celor interesați pentru a-i sprijini în îndeplinirea criteriilor necesare acordării certificării Green Home și pentru a obține o finanțare verde”, a declarat Andrei Botiş, președintele a Romania Green Building Council (ROGBC) și CEO al Appraisal & Valuation (NAI Romania).

Din primăvara acestui an, din Consiliul Director al RoGBC fac parte un președinte (Andrei Botiș fiind ales pentru al treilea mandat consecutiv), secondat de un vicepreședinte (Elena Rastei, Sustainability Specialist) și alți trei membri: Dorin Beu (profesor, Universitatea Tehnică Transilvania), Oana Cojocaru (director Sustenabilitate GlobalWorth) și Daniel Butucel (managing partner, Miradex Wooden Buildings).

Consiliul Român pentru Clădiri Verzi este o asociație non-profit care susţine cauza construirii în mod responsabil faţă de mediul înconjurător, fiind organizația care acordă certificatele Green Home – termen folosit pentru clădirile construite și utilizate într-un mod responsabil față de mediul înconjurător, în tot ciclul de viață al acestora: design, construcție, folosință, întreținere, renovare și demolare.

Fondată în 2014, RoGBC are între obiective facilitarea accesului la cele mai moderne programe de training, pentru a crea un grup de experți în domeniul clădirilor verzi; contribuția la dezvoltarea unui cadrul legislativ pentru construcțiile sustenabile; implementarea unui sistem național de standarde și certificări pentru clădiri verzi; precum și susținerea dezvoltării unei industrii a construcțiilor verzi, cu scopul de a poziționa România ca lider în sectorul construcțiilor sustenabile din regiune.

spot_img

Ultimele știri