Constantenii, dornici sa colecteze uleiul uzat

Peste 350 de constanteni din cartierele Tomis III si Brotacei s-au aratat foarte dornici sa colecteze uleiul vegetal uzat dupa ce au aflat informatii despre impactul sau negativ asupra mediului.

Voluntarii organizatiei ecologiste Mare Nostrum i-au sfatuit pe locuitorii celor doua cartiere constantene sa nu arunce uleiul uzat la intamplar si sa il colecteze in recipiente urmand ca apoi sa fie ridicate de la locuintele lor.

Initiativa a fost primita cu entuziasm de oameni care au spus ca vor pune in practica ce au fost sfatuiti. O parte dintre constanteni au declarat ca stiu deja care sunt riscurile folosirii uleiului vegetal de mai multe ori la gatit.

“Ne bucura faptul ca mesajul nostru a ajuns la urechile constantenilor si ca acestia doresc sa se alature cauzei Mare Nostrum. Ceea ce m-a uimit este ca unele gospodine colectau de mult timp uleiul vegetal uzat si asteptau sa afle cand va ajunge Caravana Ulei Uzat in cartierele lor, pentru a colecta uleiul vegetal uzat. Data a fost deja stabilita, iar ceea ce putem sa spunem este ca pe 12 iunie asteptam toate gospodinele din Tomis III si Brotacei sa ne predea uleiul vegetal uzat”, a declarat Andreea Ionascu, coordonatorul proiectului.

Potrivit Mare Nostrum, doar 41% dintre constanteni colecteaza uleiul uzat in recipiente din plastic, iar 65% ar fi dispusi sa predea uleiul vegetal uzat catre centre mobile de colectare a uleiului.

Prin “Campania de constientizare a populatiei privind uleiul uzat”, Mare Nostrum isi propune sa responsabilizeze cetatenii si sa-i determine sa colecteze uleiul vegetal rezidual. Scopul proiectului este sa transforme colectarea uleiului rezidual intr-o practica obisnuita, atat pentru utilizatorii economici, cat si pentru cei casnici.

Campania este un proiect finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European(SEE).

spot_img

Ultimele știri