Parisul gazduieste Marele Picnic Dacia

Peste 10 000 de persoane s-au inscris pentru a participa astazi in Franta la Marele Picnic Dacia.

Evenimentul, cu caracter anual, ajuns la editia a patra, va sarbatori astazi 8 ani de la aparitia marcii Dacia in Franta.

Marele Picnic Dacia este organizat la Castelul de la Rambouillet, in partea de sud-vest a regiunii pariziene.

Programul respecta traditiile picnicului – ambianta specifica, distractiile in aer liber oferite gratuit familiilor, tururi ghidate ale castelului si un concert exceptional cu artisti ai anilor ’80, printre care se vor numara Francois Feldman si Jean-Luc Lahaye.

Picnicul Dacia din Franta se desfasoara dupa cel din Olanda. Cu ocazia zilei Dacia din Olanda, aproape o mie de participanti s-au reunit la inceputul lunie iunie, in ciuda vremii nefavorabile, pe plaja d’Almere (Flevoland). In Europa, in cursul anului 2011, peste 10.000 de clienti ai marcii Dacia au participat la astfel de actiuni.

Ultima editie a Picnicului Dacia in Franta, cea din 19 mai 2011 (foto), a reunit 7500 de persoane si 2230 de automobile.

Dacia, un fenomen social

Potrivit reprezentantilor grupului Renault – Dacia, clientii Dacia au format o ampla comunitate, care se reuneste in intalniri periodice dar este foarte activa si in mediul virtual. Pe forumurile de discutii pe internet, pasionatii marcii Dacia sunt de doua ori mai activi decat clientii altor marci, iar informatiile circula de doua ori mai repede prin retele neoficiale.

Strategia de marketing prezinta DACIA drept o achizitie inteligenta (smart buy): “clientul nu plateste decat pentru ceea ce are nevoie”.

Mai concret, marca ofera un vehicul generos – la pretul mediu al unui anumit segment, clientul cumpara o masina cu un spatiu compatibil segmentului superior. Masinile Dacia se remarca prin fiabilitate si prin costuri de intretinere reduse. De asemenea, valoarea la re-vanzare a masinilor Dacia este una dintre cele mai bune de pe piata.

Garantia oferita de producator este de 3 ani sau 100.000 de kilometri.

Eticheta Eco2 pentru masina si pentru uzina

Din punctul de vedere al protectiei mediului, modelele Dacia comercializate in Europa se evidentiaza in acest moment prin eticheta Eco2 – "semnatura ecologica si economica". Aceasta certifica emisiile de CO2 sub 120 de grame / kilometru. Aceeasi eticheta subliniaza ca masinile Dacia sunt fabricate intr-un site industrial certificat ISO 14 001 – uzina Somaca din Casablanca (Maroc) si uzina Dacia din Pitesti.

O a treia unitate a grupului Renault – Dacia, destinata asamblarii automobilelor Dacia Duster, a fost inaugurata la uzinele Sofasa din Columbia, la data de 21 februarie 2012.

In privinta normei de poluare a masinilor vandute in Romania, directorul comercial al Dacia, Thomas Dubruel, a precizat ca aceasta respecta legile locale: „In Romania, norma de poluare este Euro 5. Toate lansarile de produse din 2012 vor avea norma de poluare Euro 5”.

In 2011, Dacia a vandut 343.000 vehicule in Europa si in tarile mediteraneene. Din 2004 pana in prezent au fost achizitionate aproape 2 milioane de masini Dacia. In aceeasi perioada, Dacia a fost marca auto care a evoluat cel mai mult in Europa. In doar 8 ani, gama Dacia s-a extins la 9 modele, dintre care cele mai recente sunt Lodgy, Dokker si Dokker Van.

In urma unui sondaj de opinie realizat in februarie in cinci tari europene, Dacia a fost desemnata cea mai fiabila marca auto de pe piata de catre cei 30 000 de clienti care au raspuns anchetei. Acestia s-au declarat satisfacuti in proportie de 92 – 98 la suta.

Prin modelul Lodgy, pentru prima data un vehicul Dacia este echipat cu un sistem de navigatie integrat MediaNav (foto), cu un ecran de 7 inch – unic in acest segment, cu functie touch screen, priza USB / Jack si Bluetooth.

Alte noutati se refera la siguranta utilizatorilor Dacia: introducerea limitatorului de viteza si a comenzilor situate pe volan.

Mihai Diac

Comentariile tale pot fi postate aici

Foto: www.larevueautomobile.com

Citeste si:

Renault, campion la emisii de carbon

Dacia va fi produsa ecologic (VIDEO)

Dacia nu va avea propulsie electrica
 

spot_img

Ultimele știri