Animale care traiesc fara oxigen

Primele animale care nu depind de oxigen pentru a supravietui au fost descoperite de oamenii de stiinta italieni in marea Mediterana, anunta Telegraph.

O echipa de cercetatori condusa de profesorul Roberto Danovaro de la Universitatea Politehnica Marche din Ancona, Italia, a descoperit trei specii noi de animale apartinand grupului Loricifera.

Creaturile, lungi de numai un milimetru, care se aseamana cu niste meduze inchise in scoici, au fost gasite la o adancime de 3,5 kilometri sub apa, in largul costei insulei Creta, intr-o zona lipsita aproape complet de oxigen.

Profesorul Danovaro a spus ca au mai fost gasite pana acum cadavre ale unor animale multicelulare in zone lipsite de oxigen din Marea Neagra, dar s-a considerat ca animalele au murit in zone in care oxigenul era prezent.

„Este un adevarat mister cum aceste creaturi sunt capabile sa traiasca fara oxigen pentru ca pana acum se credea ca numai bacteriile pot face acest lucru”, a declarat Danovaro.

spot_img

Ultimele știri