Studiu: dacă paharele de cafea de unică folosință ar fi taxate, s-ar arunca mai puțin cu 300 de milioane

Dacă de fiecare dată când cineva cumpără cafea într-un pahar de unică folosință, ar fi taxat pentru pahar, în fiecare an, în Marea Britanie, la gunoi ar ajunge cu 300 de milioane de pahare de unică folosință mai puțin. Cercetătorii au estimat aceasta cifră după ce au testat o serie de măsuri pentru a combate poluarea cu astfel de deșeuri provenite din cafenele. Concluziile au fost exprimate într-un studiu citat de bbc.com.

pahar de cafea
foto: mbnep.org

Coordonatorul raportului, profesorul Wouter Poortinga de la Cardiff University, a declarat că aproximativ 2,5 de miliarde de pahare de unică folosință sunt folosite în fiecare an în Marea Britanie. Potrivit acestuia, soluția este să combini mai multe metode: să le oferi clienților alternative gratuite pentru pahare/recipiente reutilizabile, să îi informezi despre problemă și să îi taxezi pentru folosirea paharelor de unică folosință.  De exemplu, aplicând aceste metode, într-o singură cafenea, numărul de pahare reutilizabile folosite a crescut de la 5,1% la 17,4%. În medie, folosirea paharelor reutilizabile în cafenelele în care s-a realizat cercetarea a crescut cu 12,5%.

După ce au testat comportamentul clienților din 12 cafenele din Marea Britanie, profesorii au estimat că numărul de 2,5 miliarde de pahare de unică folosință de cafea care se aruncă în fiecare an în Marea Britanie, ar putea fi redus cu 300 de milioane.

Ei au constatat că, în timp ce taxa pe pahare de unică folosință a crescut vânzarea pentru recipientele reutilizabile, aplicarea unei reduceri pentru cele din urmă nu a avut niciun efect. Profesorul Poortinga spune că se trebuie să ținem cont de „o nuanță interesantă atunci când sunt aplicate stimulentele financiare”.

„Oamenii sunt mult mai sensibili la pierderi decât la câștiguri. Dacă vrem să schimbăm comportamentul consumatorilor, o taxă pentru paharul de unică folosință va fi mai eficientă.”

Studiul a fost finanțat de lanțul de cafenele Bewley`s din Marea Britanie.

spot_img

Ultimele știri