Lumea are la dispoziție doi ani pentru a asigura un nou tratat de protecție a naturii, sau umanitatea ar putea fi prima specie care își documentează propria extincție, avertizează Cristiana Pașca Palmer, secretar executiv al Convenției ONU pentru Diversitate Biologică (CBD).
Pașca Palmer a declarat pentru The Guardian că oamenii din întreaga lume trebuie să pună presiune pe guverne pentru a stabili ținte globale ambițioase până în 2020, pentru a proteja insectele, păsările, plantele și mamiferele care sunt vitale pentru existența umană.
„Pierderea biodiversității este un ucigaș tăcut. Este diferit de schimbările climatice, unde oamenii simt impactul în viața de zi cu zi. Când vine vorba de biodiversitate, nu este atât de clar dar până ajungi să simți ce se întâmplă, ar putea fi prea târziu.”
Pașca Palmer este secretar executiv al Convenției pentru Diversitate Biologică, instituția responsabilă pentru protejarea ecosistemelor. Membrii CBD (195 state membre și UE) se vor întâlni în Egipt în această lună și vor începe discuțiile legate de un nou cadru de lucru pentru a gestiona ecosistemele și viața sălbatică a lumii. Negocierile vor dura doi ani, iar Pașca Palmer speră că vor rezulta într-un angajament global ambițios la următoarea conferință care va avea loc în Beijing în 2020.
Ecologiștii au atras atenția în repetate rânduri asupra nevoii unui acord global pentru protejarea biodiversității, cu aceeași importanță ca Acordul de la Paris. Însă până în prezent, subiectul a fost ignorat de legislatori deși oamenii de știință atrag atenția că pierderea biodiversității reprezintă un pericol cel puțin la fel de mare ca schimbările climatice.
Ultimele două acorduri privind biodiversitatea, luate în 2002 și 2010, nu au reușit să oprească pierderea accelerată a vieții naturale.
Acum opt ani, sub Țintele Aichi pentru Biodiversitate, națiunile au promis că vor reduce cu cel puțin jumătate pierderea habitatelor naturale, vor asigura pescuit sustenabil în apele lumii și vor extinde rezervațiile naturale de la 10% la 17% din terenurile lumii până în 2020. Dar multe state au rămas în urmă, iar cele care au înființat rezervații naturale nu le-au gestionat. Conform unui studiu recent, o treime dintre zonele protejate ale lumii sunt degradate de activități umane.
Pașca Palmer a declarat că există mici motive de speranță, însă în mare, situația este foarte gravă. Ratele deja mari ale pierderii biodiversității vor accelera în următorii 30 de ani din cauza schimbărilor climatice și a creșterii populației umane. Până în 2050, se estimează că Africa ar putea pierde 50% dintre populațiile de păsări și mamifere, iar pescăriile din Asia ar putea ajunge la colaps. Pierderea plantelor și a vieții marine vor reduce abilitatea Pământului de a absorbi carbon, creând un cerc vicios.
„Numerele sunt șocante. Sper că nu suntem prima specie care își va documenta propria extincție.”
În ciuda lipsei de măsuri din partea guvernelor, Pașca Palmer a explicat că există motive de optimism. Luna trecută, instituțiile legate de biodiversitate și climă și oamenii de știință au avut prima lor întâlnire comună, unde au arătat că soluțiile bazate pe natură, cum ar fi protecția pădurilor, plantarea copacilor, restaurarea terenurilor și gestionarea solurilor, ar putea oferi până la o treime din capacitatea de captare a carbonului necesară pentru a combate schimbările climatice.
„Lucrurile se mișcă. Există multă bunăvoință. Ar trebui să fim conștienți de pericole dar nu paralizați. Este încă în puterea noastră dar fereastra de timp pentru a acționa se îngustează. Avem nevoie de mai multă voință politică și cetățenească pentru a susține natura.”
Un raport major publicat de WWF la sfârșitul lunii octombrie arăta că umanitatea a contribuit la dispariția a 60% dintre populațiile de animale sălbatice între 1970 și 2014.
Mulți oameni de știință cred că lumea trece prin a șasea extincție în masă, prima cauzată de către o specie. Alte studii recente arată că omenirea a distrus 83% dintre toate mamiferele și jumătate dintre speciile de plante începând cu nașterea civilizației și că lumea naturală ar avea nevoie de până la 7 milioane de ani să-și revină, chiar dacă distrugerea s-ar opri acum.
