OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 40 de benzinării din România

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a instalat panouri fotovoltaice în 33 de stații de carburanți din rețeaua OMV și în 7 stații din rețeaua Petrom pentru a le alimenta cu energie verde și pentru a reduce consumul de energie convențională.

Tankstellen, Forecourt

Potrivit companiei, prin instalarea de panouri fotovoltaice, peste 10% din necesarul de electricitate a stațiilor este generat din energie solară. Investiția în acest proiect se ridică la 1,3 milioane de euro.

„Avem o preocupare continuă pentru a ne reduce amprenta de carbon pe toate segmentele de activitate, inclusiv în activitățile de rafinare și de distribuție. Anul acesta am continuat inițiativele noastre prietenoase cu mediul, inclusiv instalarea panourilor fotovoltaice în stațiile de alimentare. Planul nostru este de a crește la 78 numărul de stații de alimentare dotate cu panouri fotovoltaice până la sfârșitul anului”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Panourile fotovoltaice produc, anual per stație, peste 30.000 de kWh de energie verde, adică echivalentul unui consum mediu anual a 8 gospodării.

Cu ajutorul energiei produse de panourile fotovoltaice, fiecare stație va contribui la reducerea amprentei de carbon cu 8,3 tone de emisii de dioxid de carbon anual. Compania precizează că reducerile de emisii de carbon din cele 40 de stații echivalează cu reciclarea a peste trei milioane de sticle de plastic.

Măsurile adoptate la nivelul companiei pentru un mediu mai curat au generat, în 2019, diminuarea cu 22% a cantității de emisii de carbon față de anul 2010. Obiectivul companiei este de a ajunge, în anul 2025, la o reducere de 27%.

spot_img

Ultimele știri