O dimineață relaxantă cu WorldClass la „Suedia Creativă”

Cea de-a doua zi a evenimentului „Suedia Creativă” a fost deschisă de instructorul WorldClass, Ana Cordea, cu o relaxantă sesiune de PortDeBras.

A fost minunat. O urmăresc pe Ana de mult timp și este un instructor foarte bun, iar acum că este însărcinată este minunată. Îmi place foarte mult aici cum este totul aranjat. Am mai fost la Roaba de cultură și cu alte ocazii, în special la evenimentele cu biciclete”, a spus Marina Ardelean, una dintre participantele la sesiunea WorldClass.

Creat de Julio D. Papi și Vladimir Snezhik în 2006, PortDeBras este un concept inspirat din fitness și body mind. Este un amestec unic de dans și controlare corporală ce are ca obiective concentrarea, respirația, linia brațelor și integrarea mișcărilor întregului corp în coregrafii realizate din picioare sau la podea.

A fost minunată clasa, pentru că locul acesta este perfect pentru astfel de activități sportive. E altfel în natură. Mi-a făcut mare plăcere și aștept și celelalte week-end-uri”, a spus Ioana Popa.

Ambasada Suediei la București și Business Sweden, în parteneriat cu Asociația Green Revolution, au inaugurat vineri, 13 iunie, „Suedia Creativă”, un eveniment prin care sunt aduse în atenția publicului cultura, tradițiile și muzica suedeză. Evenimentul se desfășură în perioada 13 – 15 iunie, la Roaba de Cultură, în Parcul Herăstrău din Capitală.

Suedia Creativă înseamnă:

1. Muzică de calitate –  Kim Cesarion invitat special, în concert – un artist foarte cunoscut din Suedia, un muzician clasic instruit, a cărui melodie “Undressed” a fost un hit în multe țări din Europa, vine la Roabă de cultura sa facă spectacol.

2. Atelierele de pictură ale căluțului Dalahäst – ateliere prin care vă facem cunoștință cu tradiționalul cal suedez. Sculptat în lemn, originar din provincia Dalarna, calul Dalahäst este una dintre cele mai cunoscute jucării pentru copii, iar acum copiii din București vor avea ocazia să-și pună amprenta asupra lor.

3. Relaxare și cafea bună – zona de relaxare și muzică de calitate, ateliere creative și multă voie bună.

4. Cursuri de prim ajutor –  Suedezii sunt recunoscuți pentru dragostea lor pentru natură și pentru interesul lor pentru o viață sănătoasă, iar cursurile de prim ajutor încurajează această preocupare.

5. Frumusețe și stil de viață – atmosfera relaxată, cu activități de evaluare corporală, cursuri și sesiuni de machiaj și nutriție.

6. Ateliere de reciclare creativă – Suedia este cea mai nepoluată țară din Europa, iar atelierele de reciclare creativă demonstrează importanța pe care suedezii o acordă reciclării și reutilizării resurselor.

7. Sport și mișcare – sesiuni de sport și o atmosferă plină de energie pe pajiștea Roabei de cultură, un exemplu al modului în care suedezii aleg să-și petreacă timpul liber.

8. Jocurile Copilăriei – copiilor le sunt dedicate o serie de activități, prin care se pot distra: jocuri, show-uri de magie, de improvizație și multe alte surprize.

 

spot_img

Ultimele știri