Miranda Kerr, numita ambasador oficial pentru Ora Pamantului 2011

Supermodelul australian Miranda Kerr a fost aleasa ambasadoare a evenimentului mondial Ora Pamantului de anul acesta, care va avea loc pe 26 martie, anunta Ecorazzi.com.

Creat de WWF Australia, in 2007, Earth Hour este o invitatie catre toti locuitorii planetei sa stinga lumina sau sa scoata aparatele din priza timp de o ora, pentru a atrage atentia asupra schimbarilor climatice.

Prima editie a Orei Pamantului, care a avut loc la Sydney, a obtinut participarea a circa 2,2 milioane de oameni. La numai un an, Earth Hour s-a raspandit pe intreaga planeta, adunand peste 50 de milioane de oameni din 35 de tari participante.

Pe 26 martie, Miranda Kerr, cunoscuta pentru pasiunea sa pentru ecologie, nu numai ca va stinge lumina, insa va lansa totodata un apel la reciclare si la consumul produselor locale, fara pesticide.

Alina Popescu

spot_img

Ultimele știri