Ministerul Mediului anunţă realizarea Codului Deşeurilor într-un proiect de peste 7,6 milioane de lei

România ar putea avea Codul Deşeurilor, precum şi un document de politică publică pentru domeniile deşeuri şi schimbări climatice, odată cu finalizarea unui proiect în valoare de peste 7,6 milioane de lei şi care va fi implementat la nivel naţional până în toamna anului 2020, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Proiectul, intitulat „Instrumente de sistematizare a legislaţiei, de monitorizare şi de evaluare în administraţia publică”, va fi implementat de Ministerului Mediului, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE), acesta fiind cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară: Administraţie publică şi sistem judiciar eficiente.

Turul casei în deșeuri menajere periculoase

Implementarea proiectului se va realiza pe o perioadă de 26 de luni, respectiv 3 iulie 2018 – 2 septembrie 2020, şi are o valoare totală de aproximativ 7,616 milioane lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă FSE este de aproape 6,4 milioane lei, iar suma de 472.527 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, în timp ce 747.319 lei reprezintă cofinanţarea eligibilă a beneficiarului şi partenerului acestuia.

Conform ministerului de resort, obiectivele specifice ale proiectului sunt: realizarea unui document de politică publică pentru domeniile deşeuri şi schimbări climatice, realizarea Codului Deşeurilor prin sistematizarea şi simplificarea reglementărilor din acest domeniu şi realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru agenţii economici din domeniul schimbărilor climatice.

Raport Ipsos: Defrişările, gestiunea deşeurilor şi poluarea aerului sunt principalele probleme de mediu cu care se confruntă România

spot_img

Ultimele știri