Scandalul microbuzelor școlare electrice cumpărate din PNRR a izbucnit după ce colegii de la REPORTER DE IAȘI au realizat o primă investigație în care au arătat prețul nejustificat de mare la achiziția microbuzelor electrice.
Ulterior mai multe surse de presă au arătat diferențe masive de preț între județe, pentru vehicule comparabile ca specificații (16+1 locuri, lift pentru persoane cu dizabilități, aer condiționat, dotări de siguranță).
În paralel, date oficiale din anunțuri de recepție sau comunicate ale consiliilor județene confirmă că, în mod real, costul pe unitate variază într-o plajă uriașă: de la aproximativ 740.000 lei fără TVA în Sibiu (≈148.000 €) la peste 1 milion lei în Iași (≈203.000 €), cu un „record” absolut raportat în Olt: 262.000 € pe bucată.
Anomalie: microbuzul școlar electric pentru care Iașul a plătit 202.800 euro, iar Oltul 262.600 euro a costat la Sălaj doar 118.000 euro. Ceea ce, potrivit calculelor REPORTER DE IAȘI, se apropie de valoarea reală a unei astfel de mașini:
70.000 euro autovehiculul + 20.000 euro carosarea + 10.000 euro certificări, omologări, profit.
Toate cele trei contracte au fost adjudecate, în 2024, de firma Aveuro Internațional. Comparație: cu aceeași bani cu care la Iași se vor lua 29 – 30 de mașini, la Sălaj au fost recepționate deja 51 de microbuze electrice.
Achiziția microbuzelor electrice pentru transportul școlar nu este doar o investiție în mobilitate, ci mai ales una cu impact direct asupra mediului, având în vedere vechimea mare a microbuzelor școlare aflate în funcțiune dar și faptul că acestea funcționează pe motorină.
Contextul general: ținta PNRR vs. realitate
Comisia Europeană estima în ghidurile PNRR o alocare de 250 milioane € pentru ~3.200 de microbuze electrice, pe un preț mediu de ~78.000 € / unitate.
În realitate, România a contractat în jur de 1.300 de vehicule, la un preț mediu mult mai mare, apropiat de 200.000 € / unitate — aproape dublu față de estimare.
Acesta este fundalul pe care apar suspiciunile de supraprețuri și „piețe paralele” între județe.
Cine a cumpărat cel mai ieftin: Sibiu, Brașov și (probabil) Sălaj — dar atenție la capacități
Pe categoria 16+1 locuri (cea mai des întâlnită configurație în PNRR), Consiliul Județean Sibiu a obținut, potrivit instituției și presei locale, cel mai mic preț plătit prin PNRR: 740.000 lei fără TVA / microbuz (≈148.000 €).
Mai multe publicații confirmă suma și faptul că administrația locală susține că e „cel mai mic preț din țară” pentru această capacitate.
Brașovul apare constant ca referință de preț „corect” în anchete naționale: 743.000 lei (≈150.000 €) pentru același tip de vehicul, diferență aproape simbolică față de Sibiu.
Aceste valori devin etalon în comparațiile ulterioare cu județele unde prețul a urcat spre sau peste 1 milion lei.
Consiliul Județean Sălaj a reușit un preț și mai mic — ~118.000 € / unitate — însă aici trebuie să notăm că nu știm dotările tehnice, dar se confirmă că sunt din clasa 16+1 locuri.
Cine a plătit cel mai mult: Olt și Iași
În capătul opus, Olt a înregistrat „recordul” publicat cel mai des: 262.000 € / microbuz, semnificativ peste media vehiculelor similare vândute altor județe.
Iași a plătit ~1.014.000 lei / microbuz (≈203.000 €), de aceeași firmă care a livrat la Brașov la 743.000 lei. Diferența e de peste 54.000 € pe unitate între Iași și Brașov, pentru vehicule comparabile ca specificații.
Câteva repere județ cu județ (confirmate public)
- Sibiu – 740.000 lei fără TVA / 16+1, considerat „cel mai mic preț din PNRR” pentru această capacitate; contract câștigat de Pacific Electric Bus pentru 15 buc. Alte 41 de microbuze 8+1 au fost achiziționate la echivalentul ~78.000 € / unitate (AFM).
- Brașov – ~743.000 lei / 16+1, reper de preț folosit în comparații naționale (ancheta ReporterIS reluată de mai multe publicații).
- Iași – ~1.014.000 lei / 16+1 (≈203.000 €), furnizor: Aveuro International; aceeași firmă a vândut mai ieftin la Brașov.
- Olt – ~262.000 € / unitate, cel mai mare preț raportat; 20 de microbuze, conform relatărilor TV.
- Mureș – 970.000 lei medie / microbuz (31 bucăți), furnizor: Aveuro International;
- Bihor – 913.000 lei / microbuz pentru primul lot (25 bucăți valorând 22,825 mil. lei), livrate de Aveuro; alte 30 în curs (8 PNRR, 22 AFM).
- Cluj – Consiliul Județean afirmă că se află „în top 5 cele mai mici prețuri” și indică o referință de ~170.000 € + TVA, fără a oferi în acea comunicare unitară toate detaliile de capacitate/lot.
- Alba – presa locală indică 1.090.000 lei / unitate, cu ~350.000 lei peste referința Sibiu.
Observație: unele valori sunt comunicate „fără TVA”, altele „cu TVA”, iar uneori lipsesc clarificările privind capacitatea (8+1 vs. 16+1). În comparațiile directe de mai jos, am folosit unde s-a putut aceleași condiții (fără TVA, 16+1).
Diferențele de preț: ce explică prăpastia dintre 740.000 lei și 1.014.000 lei?
- Capacitatea și dotările. Un 16+1 e mai scump decât un 8+1. Totuși, comparațiile care indică diferențe mari (ex. Brașov vs. Iași) se referă tocmai la vehicule comparabile 16+1, cu dotări standard (AC, rampă/lift, pachet siguranță). Acolo, explicația „tehnică” nu stă în picioare.
- Piață cu puțini ofertanți și „dependență” de carosieri. Anchetele arată că un model de bază (ex. Ford E-Transit) pleacă de la ~64.500 € fără TVA, iar carosarea completă (16+1, lift etc.) adaugă ~15.000–20.000 €. Chiar cu marjă, e greu de justificat multipli de preț până la 200.000–260.000 €.
- Timing și proceduri. Sibiu a reluat licitația și a obținut 740.000 lei; în alte județe, unde s-a mers cu o singură ofertă sau cu condiții restrictive, prețurile au urcat. Când concurența există (ex. Sibiu: Pacific Electric Bus vs. Aveuro vs. alt ofertant), apar automat economii pentru buget.
- Puterea de negociere și profesionalizarea achizițiilor. Județele care au împins dialogul tehnic, au clarificat detaliile și au calibrat caietul de sarcini pe nevoi reale au obținut sume sensibil mai mici. Cluj spune că s-a situat în „top 5” prețuri mici, sugerând exact această abordare.
Cazuri ilustrative, cum se schimbă ecuația microbuzelor
- Brașov vs. Iași (16+1, același furnizor): 743.000 lei vs. 1.014.000 lei. Cu prețul Brașovului, Iași cumpăra 35, nu 26 de microbuze (diferență de 9 vehicule la același buget).
Sau, dacă obțineau prețul de la Sălaj, se puteau cumpăra 44 de microbuze, adică cu 18 mai mult. Asta înseamnă acoperire de rută mai bună pentru elevi, mai puține ture, mai multă siguranță. - Sibiu vs. Alba (16+1, PNRR): 740.000 lei vs. 1.090.000 lei — o diferență de 350.000 lei pe bucată, pentru vehicule comparabile. La 15–20 de bucăți, ecartul total devine de ordinul milioanelor.
- Bihor vs. Mureș: 913.000 lei vs. 970.000 lei (medie). Ambele sunt peste Sibiu/Brașov, dar sub Iași. În Bihor, aceeași firmă a livrat lotul inițial; alte 30 de microbuze sunt în curs (mix PNRR+AFM).
Furnizori și concentrarea contractelor
Numele care revine constant este Aveuro International (Prahova, firmă conexată cu lideri PNL locali), indicată în acte și în presă ca furnizor pentru multiple județe, inclusiv Iași, Bihor și Mureș.
Investigațiile arată o concentrare a contractelor și ridică întrebări despre cum s-au configurat caietele de sarcini și câtă concurență reală a existat pe loturi mari.
„Cel mai mic” și „cel mai mare” preț în toată țara — cu nuanțele de rigoare
- Cel mai mic preț 16+1 Sălaj – ~118.000 € / unitate (probabil 8+1). E o referință utilă pentru scara costurilor, dar nu trebuie comparată direct cu valorile 16+1.
- Cel mai mare preț 16+1 Olt – ~262.000 € / unitate; Iași – ~203.000 € / unitate (ambele pentru 16+1), în timp ce Bihor (~913.000 lei) și Mureș (~970.000 lei) se plasează la mijlocul plajei.
De ce contează diferențele: impact bugetar și social
Fiecare 50.000 – 100.000 € în plus pe unitate înseamnă mai puține microbuze la același buget sau bugete județene completate pentru a acoperi diferența.
Concret: cazul Iași arată că la același buget s-ar fi putut cumpăra cu 9 vehicule mai mult dacă s-ar fi obținut prețul Brașovului.
Asta se traduce în rute suplimentare, timpi de așteptare mai mici, siguranță mai mare pentru elevii din sate izolate.
Pe de altă parte, diferențele masive creează neîncredere publică și ridică întrebări legitime despre transparența achizițiilor, condițiile de eligibilitate din caietele de sarcini și gradul de concurență efectivă (număr de ofertanți, calificări tehnice, termene de livrare).
Acolo unde județele au reluat procedurile sau au atras mai mulți ofertanți, prețurile au scăzut vizibil (cazul Sibiu).
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a beneficiat de 36 de milioane de lei fonduri din PNRR, cu care a achiziționat 33 de microbuze electrice. Astfel, instituția a organizat două licitații pentru achiziția de microbuze electrice cu capacitate de 16+1 locuri, prima în primăvara anului trecut, când a cumpărat 25 de vehicule pentru peste 22 de milioane de lei (circa 4,4 milioane de euro).
A rezultat un cost de aproximativ 177.000 de euro pe unitate!
Contract adjudecat de Amperio Energy împreună cu firma spaniolă QEV Technologies, producătorul brandului Zeroid, ale cărui modele nu depășeau 120.000 de euro la lansarea din 2022!
A doua licitație, din primăvara acestui an a adus alte opt microbuze, cumpărate cu 6,6 milioane de lei de la firma MADCOM. Adică un preț de circa 165.000 de euro pentru fiecare vehicul.
Ce urmează: verificări și standardizare
După izbucnirea scandalului, pe plan central s-au anunțat verificări și clarificări.
Presa națională a relatat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a mobilizat Corpul de Control.
sunt în derulare și alte două verificări din partea direcțiilor de monitorizare de la ministerul educației și de la cel al fondurilor europene.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru a afirmat ieri, la briefingul de după ședința de Guvern, că „în acest moment, există nu numai o investigație, ci trei”.
În cazul a două investigații Ministerul Educației, prin departamentul lor de PNRR, s-a autosesizat.
Concomitent, MIPE s-a sesizat tot pe zona de PNRR. „Direcția Generală PNRR s-a sesizat, având în vedere că există o cheltuială care e făcută din fondul PNRR”, adaugă ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În plus, ministrul a precizat că a trimis Corpul de control pentru că, deși probabil au fost respectați pașii pe zona de legalitate, există întrebări cu privire la oportunitate, rezonabilitate, și alte aspecte care sunt legate de folosirea banilor europeni. Acestea sunt legate de obiectivele unor posibile anchete ale Parchetului European.
Ministrul Păslaru a mai declarat că ancheta Corpului de control este în derulare și, spre deosebire de celelalte două proceduri care au ca termen 3 luni de zile, raportul Corpului de control ar trebui să fie gata cel târziu până la sfârșitul lunii.
Cum se vede această mega afacere din perspectiva de mediu?
Achiziția microbuzelor electrice pentru transportul școlar nu este doar o investiție în mobilitate, ci mai ales una cu impact direct asupra mediului.
În multe sate și orașe mici, microbuzele care transportă elevii au peste cincisprezece ani de utilizare.
Ele funcționează pe motorină, scot fum, produc particule fine și oxizi de azot care afectează sănătatea copiilor chiar în zonele unde își petrec cea mai mare parte din zi.
Înlocuirea lor cu vehicule electrice înseamnă emisii aproape zero și un aer mai curat la nivel local.
Diferența nu este una abstractă, ci se vede și se simte imediat, prin reducerea mirosului de gaze de eșapament și prin scăderea expunerii copiilor la substanțe toxice.
Un alt aspect important ține de eficiența energetică și de logica economică a programului.
Dacă prețurile ar fi fost corecte și comparabile între județe, numărul de microbuze achiziționate putea fi cu 30–40% mai mare la nivel național.
Diferența de cost între cel mai scump microbuz, în Olt, și cel mai ieftin, în Sălaj, este uriașă. Cu banii pentru două vehicule din Olt se puteau cumpăra aproape patru în Sălaj.
Această discrepanță arată clar că o parte din resurse s-au pierdut pe drum. Iar aceste resurse pierdute nu înseamnă doar bani din buget, ci ocazii ratate de a transporta în condiții mai bune mii de copii.
Efectele asupra mediului sunt la fel de importante. Un microbuz electric nu mai consumă motorină, nu mai contribuie la importurile de combustibili fosili și scade dependența energetică a comunităților locale. Fiecare litru de motorină economisit înseamnă mai puține emisii în atmosferă.
Dacă ar fi existat o gestiune mai responsabilă a banilor, diferențele de cost ar fi putut fi direcționate către infrastructura de încărcare sau către programe de educație ecologică.
În felul acesta, investiția nu ar fi fost doar despre transport, ci și despre schimbarea comportamentelor și despre consolidarea unei culturi a sustenabilității.
Există și o dimensiune de imagine și credibilitate. Programele „verzi” se bazează pe sprijinul public. Dacă oamenii văd diferențe mari de preț, suspiciuni de risipă sau contracte umflate, încrederea scade.
Mulți pot ajunge să creadă că eticheta de „verde” ascunde, de fapt, afaceri păguboase.
Această percepție erodează legitimitatea unor programe esențiale pentru tranziția energetică, cum ar fi instalarea de panouri solare, achiziția de autobuze electrice sau dezvoltarea transportului feroviar.
Un program corect implementat la microbuze școlare putea fi un exemplu pozitiv, un model de urmat și pentru alte investiții din bani publici.
Impactul de multiplicare al unei achiziții transparente ar fi fost semnificativ. Dacă România ar fi arătat că poate cumpăra sute de microbuze electrice la prețuri corecte și unitare, ar fi oferit un model de bună practică pentru întreaga regiune.
S-ar fi demonstrat că tranziția spre transport sustenabil nu presupune risipă și că investițiile verzi pot fi gestionate cu seriozitate.
În schimb, diferențele de preț transmit un semnal negativ și pun sub semnul întrebării buna credință a programului.
În esență, fiecare leu cheltuit în plus pe un microbuz înseamnă o șansă pierdută de a reduce poluarea și de a proteja sănătatea copiilor.
În timp ce unele județe au reușit să obțină prețuri competitive, altele au plătit sume exorbitante. Această inechitate nu se traduce doar în cifre pe hârtie, ci în oportunități ratate de a extinde beneficiile unui program verde la cât mai mulți elevi și la cât mai multe comunități.
