Mercedes lanseaza primul hibrid de serie

Mercedes va lansa prima sa masina cu un sistem de propulsie hibrid in vara anului 2009. Se numeste S400 BlueHybrid si este dotata cu un motor V6 pe benzina si un modul electric. Combinatia dintre acesta doua face ca masina sa fie cel mai economic automobil de lux, informeaza Autoblog.

Consumul mixt preconizat este de 7,9 litri de benzina la 100 km. Aceasta ajuta la obtinerea celor mai mici emisii de CO2 din clasa sa, numai 190 grame C02/km. Consumul este cu 2,2 litri la 100 km mai mic fata de S350, modelul de la care s-a pornit, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu 21%.

Hibridul de lux poate atinge, cu ajutorul puterii suplimentare obtinuta de la motorul electric, o viteza maxima de 250 km pe ora, limitata electronic.

S400 BlueHYBRID este primul hibrid de serie echipat cu un modul de baterie litiu-ion dezvoltat special pentru autovehicule.

spot_img

Ultimele știri