Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Majoritatea deşeurilor de plastic din oceane se acumulează în zonele de coastă

Poluarea oceanelor cu deșeuri de plastic este una dintre problemele de mediu majore, cu toate acestea, se știu foarte puține lucruri despre cantitatea de plastic distribuită la nivel global în ocean. Un studiu elveţian a arătat că majoritatea deşeurilor de plastic ajunge cel mai probabil în apropierea zonelor de coastă.

Modelele bazate pe curenții oceanici au sugerat până în prezent că plasticul se adună în principal în marile sensuri giratorii din oceane. Acum, cercetătorii de la Universitatea din Berna au calculat distribuția deșeurilor de plastic la scară globală, luând în considerare faptul că plasticul poate ajunge pe plajă.

În studiul lor, care tocmai a fost publicat în revista științifică „Environmental Research Letters”, aceștia au ajuns la concluzia că cea mai mare parte a plasticului nu ajunge în largul mării. O cantitate mult mai mare decât se credea până acum rămâne în apropierea coastei sau ajunge pe plaje.

„În toate scenariile pe care le-am calculat, aproximativ 80% din deşeurile de plastic plutitoare se acumulează la cel mult 10 kilometri de coastă la cinci ani după ce ajung în mare”, a declarat Victor Onink de la Centrul Oeschger pentru Cercetări Climatice de la Universitatea din Berna, Elveţia.

Conform calculelor, cel puţin o treime din deşeurile de plastic ajunse în mare se va întoarce la ţărm. Acest lucru are consecinţe grave pentru mediu, în condiţiile în care ecosistemele costiere reacţionează extrem de sensibil la poluarea cu plastic, şi afectează de asemenea turismul.

Nilul poluează Marea Mediterană, cea mai poluată mare

Cantitatea de plastic care ajunge în apă este cea mai mare în regiunile din lume cu cele mai mari surse de deșeuri de plastic. Printre acestea se numără zone precum Asia de sud-est și Marea Mediterană. Concentrațiile sunt cele mai scăzute în regiunile slab populate, cum ar fi regiunile polare, coasta din Chile și părți din coasta Australiei.

Pentru doctorandul în fizică Victor Onink, există două motive pentru care există atât de multe deșeuri de plastic în Marea Mediterană: în primul rând, o cantitate mare de plastic ajunge în Mediterana, mai ales prin Nil şi, în al doilea rând, această mare este relativ mică şi închisă.

Conform studiului, colectarea deşeurilor de plastic ar fi mai mult eficientă înainte de a ajunge în mare decât să se încerce strângerea acestora mai târziu în largul oceanului.

„În largul oceanului, concentraţia de plastic este relativ scăzută. Te face să te întrebi dacă resursele sunt cu adevărat folosite în modul cel mai eficient cu acest tip de proiecte”, a mai spus Victor Onink.

În schimb, ar putea fi mai eficient să se prevină în primul rând ca plasticul să ajungă în largul oceanului, cum ar fi prin pescuitul plasticului din râurile mari sau prin îndepărtarea plasticului de pe coastă.

spot_img

Ultimele știri