Locurile de munca in sectorul energiei regenerabile ar putea scurta recesiunea

Dezvoltarea domeniului energiei regenerabile alaturi de investitii mai mari pentru protejarea mediului ar putea ajuta Germania sa iasa din cea mai grava recesiune de dupa al Doilea Razboi Mondial, a declarat un reprezentant al Guvernului, citat de Reuters.

In prezent, sectorul energiei regenerabile detine 250.000 de locuri de munca in Germania. Numarul se va tripla pana in 2020, si va ajunge la 900.000 pana in 2030. In plus, 1,8 milioane de salariati lucreaza in intreg sistemul de protectie a mediului, conform viceministrului de Economie Astrid Klug, care ramane convinsa ca investitiile in protectia mediului pot stimula economia germana.

„Sectorul energiei regenerabile cunoaste o dezvoltare foarte dinamica. Vrem sa ne mentinem pozitia fruntasa in tehnologie. Protectia climei este un adevarat motor de locuri de munca pentru Germania”, a declarat Klug.

Conform raportului dat publicitatii cu aceasta ocazie, guvernul va cheltui 5,5 miliarde de euro (7,05 miliarde de dolari) pentru protectia mediului anul acesta, pe langa sumele care se vor indrepta spre acest domeniu din pachetul de 50 de miliarde de euro votat de Germania pentru stimularea economiei. Proiectele vizate in acest sens sunt eficientizarea energetica si incurajarea populatiei sa caseze automobilele vechi.

Guvernul german si-a propus sa reduca pana in 2020 emisiile de dioxid de carbon cu pana la 40 de procente din nivelul inregistrat in 1990. In acelasi timp, energiile regenerabile trebuie sa genereze 47% din necesarul de energie la nivel national pana in 2020, dupa ce in 2008 a atins doar 15,1%.

Tintele fixate de guvernul de la Berlin se leaga de ambitiile Germaniei de a se mentine inaintea altor state in acest domeniu, si in special inaintea Statelor Unite, dupa ce presedintele american Barack Obama a promis sa investeasca masiv in sectorul energetic.
 

spot_img

Ultimele știri