Let’s do it, Danube!

Echipa “Let`s Do It, Romania!” lansează proiectul “Let’s Do It, Danube!” care are ca obiectiv demararea unei ample campanii de educație în școlile din județele dunărene și curățarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internațională a fluviului, pe 29 iunie 2014.

Județele implicate în acest an la ziua de curățenie sunt Caraș – Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța. Din 2010 până în prezent, echipele de voluntari “Let`s Do It, Romania!” au curățat 35 de zone în județul Tulcea și au participat la diferite evenimente pentru protejarea Dunarii si a arealului Deltei Dunării.

Una dintre cele mai importante componente ale acestui proiect este implicarea elevilor pentru a înțelege importanța protejării arealului Dunării și nu numai. Programul va aduce metode moderne de educare a tinerilor din scolile implicate (de exemplu, un concurs de creație având ca tema Dunărea și prietenii Dunării), iar cadrele didacticevor fi sustinute cu material si tehnologie. Pentru elevi, am pregatit un concurs de creatie avand ca tema Dunarea si prietenii Dunarii  ”, a declarat Andrei Coșuleanu, director executiv “Let`s Do It, Romania!“

De asemenea, începând cu anul viitor, initiativa va fi extinsă la nivel regional, implicând toate țările prin care fluviul trece.

Din 2010 până acum, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 900.000 de voluntari care au reușit să adune peste 2.000.000 de saci, iar media de deșeuri reciclate pentru cei patru ani de proiect a ajuns la 31%.

spot_img

Ultimele știri