La 15 ani este Biciclistul Urban al Anului

IMG_0318Paul Georgescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu”, este noul Biciclist Urban al Anului. Acesta a câștigat concursul I’Velo Pentathlon din cadrul Bikefest 2014 cu timpul de 15 minute și 53 de secunde.

Este prima oară când particip la acest eveniment și pot să spun că a fost super frumos. Merg în fiecare week-end cu bicicleta în parcuri”, a spus Paul.

Deși mai are o bicicletă, acesta s-a arătat foarte încântat de bicicleta primită cadou.

E foarte frumoasă și abia aștept să o alerg”, a adăugat câștigătorul.

Locul 2 și locul 3 au fost câștigate de Marius Ristea (16:56) , respectiv Daniel Vâlceanu(17:23).

Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, vă invită la cea de-a patra ediție a BikeFest, cel mai mare eveniment dedicat bicicliștilor urbani, organizat pe 13 și 14 septembrie, în parcul Izvor din Capitală.

„BikeFest” este organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, timp de două zile, toate activitățile din cadrul BikeFest, desfășurate în parcul Izvor, vor fi o declarație puternică prin care sărbătorim Biciclistul Urban, ca viitor locuitor al Bucureștiului.

BikeFest înseamnă distracție, adrenalină, energie, timp frumos petrecut alături de cei dragi. Pregătim cele mai fun competiții, un Pentathlon cu 5 probe noi, care îți vor testa rezistența și forța, dar și activități de relaxare, super concerte și multe, multe premii.

spot_img

Ultimele știri