Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Korodi vrea ambalaje eco in centrele comerciale din tara

Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, a propus tuturor membrilor Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) semnarea unui acord voluntar prin care acestia vor promova si vor inlocui toate tipurile de ambalaje clasice din plastic cu cele ecologice. De asemenea, Attila Korodi a propus ca acordul sa fie semnat in aceasta toamna, informeaza un comunicat MMDD.

Propunerea a fost facuta, marti, cand ministrul a participat la Adunarea Generala a Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania. Oficialul le-a vorbit membrilor AMRCR despre importanta pe care acestia trebuie sa o acorde protectiei mediului si despre impactul pe care aceasta il are asupra activitatii de retail, se arata intr-un comunicat MMDD.

„Dupa cum bine stiti, Guvernul a decis ca incepand cu 1 ianuarie 2009, toti operatorii economici care introduc pe piata ambalaje din plastic vor fi taxati cu 0,2 lei per bucata. In acelasi timp, o alta obligatie a operatorilor este aceea de a afisa la loc vizibil valoarea acestei eco-taxe in vederea informarii consumatorilor finali. Trebuie insa sa va spun ca nu consider aceasta taxare o solutie finala, ci este doar o masura in plus pentru a limita utilizarea tuturor tipurilor de ambalaje clasice, care polueaza mediul. Solutia o reprezinta inlocuirea acestor ambalaje cu cele ecologice, biodegradabile si prietenoase cu mediul”, a spus ministrul Attila Korodi.

Ministrul Mediului a prezentat si avantajele utilizarii abalajelor eco: „Este bine sa stiti ca pentru toate tipurile de ambalaje conventionale, fie ca sunt pungi, folii de impachetat sau cutii de tot felul, exista variante biodegradabile, prietenoase cu mediul, la fel de utile si rezistente. Cred ca a sosit momentul ca, impreuna, sa trecem de la plastic la alternativele ecologice pe care le ofera piata”, a adaugat acesta.

AMRCR este o asociatie constituita cu scopul de a sustine interesele membrilor sai in promovarea si impunerea standardelor pentru un mediu de activitate mai productiv, onest si transparent in industria de retail din Romania.

Membrii actuali ai asociatiei sunt: Altex, Baumax, Billa, Bricostore, Carefour, Cora, Diverta, Domo, Flanco/Flamingo, Mega image, Mobexpert, Rewe Romania (Penny), Praktiker, Profi si Selgros Cash&Carry.

spot_img

Ultimele știri