Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

India va combate incalzirea globala cu energie regenerabila

India a dezvaluit un plan national de combatere a incalzirii globale care se axeaza in special pe energia regenerabila, pentru o dezvoltare sustenabila, dar refuza sa stabileasca anumite tinte de reducere a emisiilor care ar putea afecta economia, informeaza Reuters.

Planul National de Actiune prevede exploatarea energiei regenerabile, precum cea solara, si eficienta energetica drept arma principala in lupta impotriva incalzirii globale si arata ca va fi deschis un fond pentru cercetarea tehnologiilor verzi.

„Visul nostru este sa facem dezvoltarea economica a Indiei eficienta energetic”, a spus premierul indian Manmohan Singh.

In ciuda angajamentului pentru adoptarea unei tehnologii curate, carbunele ramane baza sectorului energetic din India, aceasta reprezentand 60% din energia totala a tarii, guvernul intentionand sa mai adauge 70.000 de megawatti in urmatorii cinci ani.

Cu toate acestea, India are nevoie de mai multa energie pentru a-si scoate populatia din saracie, iar emisiile pe cap de locuitor reprezinte o fractiune din cele din tarile dezvoltate, care au ars combustibil fosil neincetat inca de la revolutia industriala.

Emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor ale Indiei, principalul gaz cu efect de sera, erau de 1,2 tone in 2004, comparativ cu 20,6 tone cate s-au inregistrat in Statele Unite (SUA) in acelasi an, potrivit informatiilor ONU.

Economia Indiei, care a crescut cu 8-9% anual in ultimii ani, contribuie cu aproximativ 4% la emisiile globale de gaze cu efect de sera. Fiind o tara in curs de dezvoltare, Indiei nu i s-a cerut inca sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera, in ciuda presiunilor exercitate de catre grupurile ecologiste asupra ei.

In acest moment, principalii pivoti al planului Indiei de combatere a schimbarilor climatice sunt eficienta energetica, exploatarea energiei solare, conservarea apei, agricultura sustenabila, protejarea ecosistemului himalaian si traiul sustenabil, pentru „o Indie verde”.

spot_img

Ultimele știri