Încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2019. Ce valoare au tichetele şi cât este ecobonusul

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat miercuri, la Titu, că instituţia pe care o conduce va lansa ediţiile din 2019 a programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Înscrierile încep vineri, 12 aprilie.

Prima de casare va fi de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

„Pentru că suntem în anul 2019, care am spus că este anul de debut pentru pornirea în adevăratul sens al cuvântului al motoarelor reciclării în România şi pentru că dorim ca aceste autovehicule vechi să fie duse acolo unde trebuie şi fiecare componentă să poată să fie reciclată, am hotărât acum două săptămâni ca ITP să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi de care nu ne mai putem folosi, dar care are capacitatea să fie reciclat să poată fi reciclat. Am promis data de 5 pentru lansarea proiectului şi a programului Rabla, dar scoţând ITP şi respectând legea a trebuit să întârziem câteva zile, dar cred că totuşi românii se bucură că azi noi lansăm cel mai longeviv program guvernamental”, a afirmat Gavrilescu. „

Ministrul a adăugat că înscrierile în program vor începe vineri şi şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată.

„Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 (aprilie, n.r.), se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a subliniat ministrul Mediului.

Gavrilescu a menţionat că şi-ar dori ca în România ţinta de reciclare în cazul componentelor auto să ajungă la 100%.

„Pentru că vorbeam de reciclare şi există directiva europeană prin care producătorii trebuie să-şi facă ţinta de 85% eu mi-aş dori pentru România, împreună cu producătorii, cu importatorii, împreună cu toţi cei care pun autovehicule pe piaţă să atingem 100%. Deci toate componentele unui astfel de autovehicul să poată fi recuperabile şi să poată fi reciclate în totalitate. De aceea azi o să vă lansez o provocare, o provocare pe care la un moment, pe mandatul meu vechi din 2015, am încercat să purtăm discuţii, din păcate mandatul a fost scurt, astfel încât în cadrul unui grup de lucru să încercăm să creionăm o legislaţie pentru autovehiculele scoase din uz, vechi, şi pentru industria şi importatorii de autovehicule, în sensul de a urmări „trasabilitatea” tuturor componentelor unui astfel de autovehicul, scoase din uz, în cadrul unei organizaţii de transfer corespunzătoare, în care producătorii să se asigure că toţi cei care fac lucrul acesta îl fac în cadrul legal. Este comparativ cu ceea ce se întâmpla la echipamentele electrice şi electrocasnice, la ce se întâmplă cu deşeurile municipale, cu deşeurile de fapt din ambalaje. Avem mult de muncă”, a mai afirmat şefa de la Mediu.

spot_img

Ultimele știri