Import ilegal de deseuri oprit la Vama Nadlac

Peste 500 de anvelope uzate si zece tone de acumulatori auto – deseuri au fost confiscate in Vama aradeana Nadlac, intrucat marfa, in valoare de 45.000 de lei, nu era insotita de documente de provenienta, relateaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de Garda Financiara Arad, un autocamion care transporta peste 500 de anvelope uzate si zece tone de acumulatori auto – deseuri a fost oprit in Vama Nadlac, pe sensul de intrare in tara, la sfarsitul saptamanii trecute, la un control al comisarilor institutiei.

"A fost oprit in vederea controlului un ansamblu de transport care transporta anvelope auto uzate si deseuri baterii – acumulatori auto. Conducatorul auto, pentru incarcatura transportata, nu a putut prezenta organului de control niciun document de provenienta", se arata in comunicat.

In camion se afla un barbat care a declarat ca este proprietarul marfurilor si ca urma sa le valorifice ca deseuri in tara, insa acesta nu detinea nicio autorizatie pentru comert valabila pe teritoriul Romaniei.

Barbatul, care este din Neamt, a primit un avertisment, iar comisarii au dispus confiscarea incarcaturii, respectiv 10.000 de kilograme de acumulatori auto – deseuri si 502 anvelope auto uzate, in valoare totala de 45.000 de lei.
 

spot_img

Ultimele știri