Tips&Tricks de la Google pentru o vacanță sustenabilă

Schimbările climatice nu mai sunt doar un concept abstract, global, ci o realitate locală și chiar personală. Atunci când își planifică vacanțele, tot mai mulți oameni sunt preocupați să facă alegeri sustenabile când vine vorba de transport, cazare sau alte aspecte ale călătoriei.

La nivelul fiecărei persoane, alegerile sustenabile pot părea mici, dar atunci când oamenii au la dispoziție instrumente pentru a le extinde la o scară mare, se poate ajunge la progrese impresionante. Produsele și serviciile Google pot oferi soluții de sustenabilitate celor care călătoresc vara aceasta și în orice altă perioadă. Iată câteva moduri în care orice persoană cu un dispozitiv conectat la internet poate face un pas mai mic sau mai mare către sustenabilitate:

Călătorie cu emisii mai puține

Dacă destinația de vacanță este accesibilă cu avionul, Google te ajută să găsești zborul cu emisii mai reduse de CO2 direct din Google Flights. La fiecare opțiune de zbor către destinația selectată, în Flights sunt afișate și detalii despre emisiile de CO2. Astfel, poți alege zborul cu cea mai redusă amprentă de carbon.

Un obicei sănătos: micro-mobilitatea

Când ești în vacanță într-un oraș, deplasează-te cu biciclete sau scootere în loc de mașină închiriată. Poți folosi Google Maps pentru a găsi cel mai apropiat mijloc de transport pe două roți, pentru a vedea care este prețul până la destinația dorită, timpul estimat al călătoriei și ruta până la destinație. În România încă nu este disponibilă această opțiune, însă ea poate fi utilizată cu succes atunci când ești în vacanță într-un oraș precum Roma, Barcelona sau Londra. Acest parteneriat între Maps și numeroși furnizori de micro-mobilitate permite utilizatorului să aleagă serviciul dorit direct din Maps, fără să fie nevoie să „sară” dintr-o aplicație în alta pentru a găsi mijlocul de transport.

Cazare sustenabilă

Google Search îți arată hotelurile care au adoptat practici sustenabile, precum eficiență energetică, reducere a deșeurilor sau apelează la furnizori sustenabili de alimente. Există chiar și certificări eco. Astfel de hoteluri au adăugată zona „Sustenabilitate”, unde sunt listate practicile și certificările specifice, la secțiunea „Despre”, alături de servicii și date de contact.

Citește și:

Cum să te bucuri de vacanța de vară într-un mod sustenabil

spot_img

Ultimele știri