Germania cere legi mai dure împotriva poluării provenite de la mașini

Germania vrea legi mai dure în Uniunea Europeană împotriva emisiilor de gaze provenite de la mașini. Declarația a fost făcută de ministrul transporturilor Alexander Dobrindt, confirmând un reportaj apărut în ziarul financiar Handelsblatt.

Sursă foto: reuters.com
Sursă foto: reuters.com

Cererile vin după ce o comisie de anchetă din Germania a publicat luna trecută o listă cu 30 de modele de mașini care prezentau suspiciuni legate de emisii ridicate de CO2. Ulterior, comisia a solicitat teste mai amănunțite.

Propunerile de legi venite din partea Germaniei vor fi expuse marți în cadrul unei întâlniri a miniștrilor transporturilor din țările membre ale Uniunii Europene în Luxemburg.

Una dintre propunerile germaniei este aceea de a obliga producătorii de mașini să facă publice tehnologiile utilizate de motoare în condiții de condus dificile. Mai mult decât atât, producătorii vor trebui să explice și cum funcționează aceste tehnologii.

Ministrul transporturilor german a spus săptămâna trecută că modelele Opel Zafira dispun de un software care oprește sistemul ce controlează emisiile de noxe dacă mașina are o anumită viteză și o anumită presiune a aerului. Opel a justificat că acest software protejează motorul și este legal.

Germania a supus testelor mai multe modele de mașini diesel în urma scandalului Volkswagen. Producătorul german a fraudat o serie de teste din Statele Unite legate de emisiile de noxe. Peste 11 milioane de mașini diesel sunt suspecte de încălcarea normelor de poluare.

spot_img

Ultimele știri