FOTO Arta, ca formă de protejare a mediului

Arta este folosită din ce în ce mai des pentru a trage semnale de alarmă asupra problemelor din mediul înconjurător. Artiștii din toată lumea au folosit acuarele, fotografii, elemente din natură sau deșeuri pentru a transmite lumii întregi un mesaj de protejare a mediului.

Acești artiști își transmit mesajele prin patru modalități diferite:

  1. Expunând și criticând modul în care omenirea și-a abandonat datoria de a conserva Pământul
  2. Arătând fragilitatea și limitarea mediului și a naturii
  3. Subliniind modul în care dezinteresul față de Pământ cauzează inegalitate socială și nedreptate
  4. Venerând frumusețea naturii

Câteva lucrări consacrate din toată lumea:

Crude Awakening este o instalație realizată în 2007 de Dan Das Mann și Karen Cusolito la Burning Man, un festival ce se desfășoară la Black Rock City, un oraș construit temporar în statul Nevada. Numele festivalului provine de la obiceiul de a se incendia o marionetă uriașă, care este aprinsă sâmbătă seara, în ajunul încheierii acestuia. În 2007, cei doi au construit o sonda de petrol care era înconjurată de figurine ce o venerau. În seara festivă, au fost aprinse artificii și, cu ajutorul a 3400 de litri de combustibil de avion și a 7570 de litri de propan lichid sonda a fost arsă complet, simbolizând astfel sfârșitul dependenței de petrol.

arta eco crude awakening

Wheatfield – a Confrontation lucrarea artistei Agnes Denes care, în 1982, a plantat aproape un hectar cu grâu în Manhattan, chiar la două străzi de Wall Street și de World Trade Center, iar în zare se vede Statuia Libertății. Rolul acestui act artistic a fost să atragă atenția, încă de pe atunci, asupra priorităților greșite, asupra irosirii resurselor și a foametei globale. 453 de kilograme de grâu au fost recoltate și plimbate în toată lumea, în cadrul “The International Art Show for the End of World Hunger.”

arta eco grau

„Spiral Jetty” face parte din mișcarea artistică postmodernistă land art și a fost creată de Robert Smithson în 1970. Acesta a îmbinat piatra cu pământul și cu algele, astfel încât să formeze un drum lung în formă de spirala în relief deasupra lacului Great Salt, în nordul statului Utah din Statele Unite. Land art înseamnă că peisajul natural și creația artistică umană sunt îmbinate într-un mod cât mai original cu putință, iar ideea de bază este că opera de artă are un caracter efemer, de aceea sunt folosite exclusiv materiale naturale. În lucrarea sa, Smithson a depins tot timpul de fluctuațiile de nivel ale apei.

arta eco spirala

Agricultural Compositions înseamnă lucrarea prin care artistul Jean Paul Ganem a transformat un câmp plin de gunoaie, împânzit de țevi de la o instalație de gaz din apropiere într-o compoziție de forme și culori care pot fi admirate cel mai bine din aer.

arta eco camp

Surrounded Islands reprezintă una dintre cele mai mari instalații, semnată de Christo și Jeanne-Claude. Cuplul de artiști a creat așternuturi din plastic roz cu care au înconjurat 11 insule mici din zona Miami. În proiect au fost implicați și biologi marini, ornitologi, ingineri marini și biologi, iar înainte de conceperea lucrării au fost adunate, de pe cele 11 insule, în jur de 40 de tone de deșeuri, de la uși de frigidere, anvelope, chiuvete, până la saltele și chiar și o barcă abandonată.

arta eco insule

Clemson Clay Nest este un cuib adevărat, însă pe o scară largă, pentru construcția căruia au fost folosite 80 de tone de bușteni de pini și de bambus. Lucrarea a fost realizată în 2005, în grădina botanică a Universității Clemson, din Carolina de Sud, de către artistul Nils-Udo.

arta eco cuib

Asociația Art Works for Change transmite constant mesaje că trebuie să ne curățăm planeta și că trebuie să trăim mai sustenabil. Ultima lor expoziție, „Footing the Bill: Art and Our Ecological Footprint”, a fost realizată în colaborare cu 35 de artiști.

arta eco expozitie

arta eco expozitie_2

 

TEXT: Oana Racheleanu

spot_img

Ultimele știri