Gazeta de Sud: Incalzirea alternativa in scoli, proiect in pragul esecului

Primaria Craiova este in pericol de a pierde cele peste 2,6 milioane de lei puse in joc de Administratia Fondului de Mediu (AFM) pentru proiectul de realizare a sistemului alternativ de producere a energiei termice in scoli si gradinite. Conditia pentru a beneficia de finantare este ca lucrarile sa fie finalizate pana la 31 decembrie 2010. Or, pana la aceasta ora, primaria nici macar nu a atribuit lucrarile, desi licitatia este in stadiul de evaluare din 4 octombrie.

„Nu a fost anuntat un castigator, desi asteptam si noi cu nerabdare sa putem demara lucrarile. Pentru a primi banii trebuie ca investitia sa fie receptionata pana la 31 decembrie. Noi am facut o adresa catre AFM in care prezentam ca este posibil, date fiind procedurile greoaie de atribuire a contractelor publice, sa existe intarzieri si sa nu putem respecta termenul. Nu am primit insa nici un raspuns pana acum“, a spus directorul Directiei patrimoniu, Ovidiu Vanghelie.

In proiect este cuprinsa amplasarea de panouri solare la 22 de scoli si gradinite din Craiova, in care nu exista apa calda sau incalzirea si producerea apei calde sunt asigurate cu instalatii practic casate. Costurile totale estimate sunt de 3,3 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei ar urma sa fie suportate de AFM.

spot_img

Ultimele știri