Garda de Mediu: Adminstratorul gropii de gunoi Chitila s-a conformat măsurilor de mediu impuse

Societatea care administrează depozitul de deșeuri Chitila — Rudeni a fost sancționată contravențional cu 100.000 de lei, în urma controalelor efectuate în perioada 25 iulie — 4 august. Controlul s-a desfășurat și ca urmare a numeroaselor petiții provenite din Municipiul București și județul Ilfov, cu privire la disconfortul olfactiv resimțit de locuitorii din zonele afectate.

DEPOZITUL ECOLOGIC CHIAJNA-RUDENI

„În data de 15.11.2016, Garda Națională de Mediu a finalizat controlul de verificare a măsurilor impuse anterior și a constatat că toate cele 21 de măsuri de conformare au fost realizate. Pe parcursul controlului au fost efectuate, concomitent, determinări ale calității aerului. Deși toate măsurile au fost realizate, s-a constatat că valorile măsurate ale hidrogenului sulfurat din vecinătatea depozitului sunt în continuare peste valorile limită admise. În aceste condiții s-a impus închiderea definitivă a celor 5 celule pentru care s-a asigurat măsura provizorie a acoperirii cu pământ, în strat de 50 cm. Până la emiterea autorizației revizuite, care va conține în mod obligatoriu monitorizarea continuă la instalația de ardere la temperaturi înalte, GNM a impus măsuri de monitorizare, de două ori pe săptămână, la această instalație și, lunar, la instalația de producere a energiei electrice, cu condiția suplimentară ca analiza probelor să fie realizată într-un laborator acreditat RENAR, iar prelevarea probelor să se facă doar în prezența comisarilor GNM”, notează sursa citată.

Emisiile din zona depozitului de gunoi IRIDEX vor fi monitorizate constant

De asemenea, Garda de Mediu precizează că, în urma controlului efectuat în luna octombrie la depozitul ecologic din localitatea Glina, au fost constatate neconformități față de prevederile Autorizației Integrate de Mediu (AIM), fapt pentru care s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 de lei.

Totodată, comisarii de mediu au impus agentului economic 15 măsuri pentru conformarea cu prevederile AIM și a legislației de mediu în vigoare, printre care: acoperirea cu material inert (pământ) a taluzurilor celulei, diminuarea zonei active de depozitare a deșeurilor până la maxim 2.500 mp și acoperirea periodică cu un strat de pământ, asigurarea funcționării sistemului de ardere a biogazului 24/24h și notificarea imediată a GNM în cazul opririi acestuia, aducerea nivelului de depozitare la cota de 75 metri (nivelarea celulei 2).

Operatorul depozitului de gunoi IRIDEX are termen 60 de zile pentru remedierea deficiențelor

GNM a informat Agenția pentru Protecția Mediului cu privire la neregulile constatate în raport cu actul de reglementare, aceasta emițând deja notificare cu termen de 60 zile pentru realizarea măsurilor dispuse. În cazul nerealizării la termen a măsurilor, autoritatea de mediu va suspenda actul de reglementare.

Pe durata anului 2016, comisarii de mediu au efectuat alte două controale la depozitul de deșeuri Glina, soldate cu o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei.

spot_img

Ultimele știri